
Te-am pus ca o pecete
Traian Dorz - Cântări de Drum
Te-am pus ca o pecete pe inima mea-ntâi
dorind mai sfânt și dulce să-mi fi și să-mi rămâi.
În toată-a mea ființă, pe toate-a ei simțiri
să-mi arzi cu vâlvătaie cereștile trăiri.
Pe-altarul rugăciunii, cu-al lacrimilor mir
să mă-mpreun cu harul din Cer și din Potir.
Ca-n tot lăuntrul tainic al sufletului meu
să-mi strălucești Isuse ca Domn și Dumnezeu.
Și-apoi Te-am pus pecete pe brațul meu cel drept
ca să Te port mai vrednic, mai harnic și-nțelept.
Vestirea mea și munca spre milă și-ajutor
s-alerge tot mai spornic cu rod mântuitor.
Pe tot ce am în taină și-n tot ce fac vădit
să port a Ta pecete mereu mai fericit.
Ca și-n ființa asta și-n cea de veci mereu
să-mi strălucești Isuse ca Domn și Dumnezeu!