
Te vom preamări-n vecie
Traian Dorz - Cântarea Veșniciei
Te vom preamări-n vecie
Dumnezeul nostru Mare
pentru câte binefaceri
ne dai Tu fără-ncetare,
căci de-atâtea ori în viață
ni s-ar fi căzut mustrare
dar Tu-n marea-Ți bunătate
ne-ai dat numai îndurare,
ne-ai dat numai îndurare...
Te vom preamări-n vecie
Domnul nostru Cel Preadulce
căci al mântuirii noastre
mare Preț l-ai dat pe Cruce,
că prin sute de primejdii
Brațul Tău păziți ne duce
- am fi meritat pedeapsă
și ne-ai dat iubire dulce
și ne-ai dat iubire dulce...
Te vom preamări-n vecie
Duhul Mângâierii Sfinte
că ne-ai fost călăuzire
printre stele și morminte,
că ne dai răcoare sfântă
când aripa ni-e fierbinte
și ne ții mereu privirea
către Slava Dinainte,
către Slava Dinainte.