
Tot ce-ai semănat
Traian Dorz - Cântările Căinței
Tot ce-ai semănat plângând
încolţi-va luminând
tot ce-n lacrimi ai udat
răsări-va minunat
şi va creşte rod plăcut
precum te-ai rugat şi-ai vrut
- ce-i cu lacrimă udat
e-n veci binecuvântat.
Tot ce-ai răsădit uşor
va fi pleavă fără spor
tot ce nu-i udat cu plâns
se usucă-n câmp nestrâns
şi se pierde-n sus şi-n jos
fără urmă şi folos
- tot ce nu-i cu jertfă dat
nu-i nici binecuvântat.
Tot ce e muncit cu-amar
creşte grâu şi vin şi har
tot ce e păstrat cu greu
va rodi lui Dumnezeu
şi va fi cules în cânt
pentru preţul cel mai sfânt
- ce-i cu Domnul adunat
e-n veci binecuvântat.