Foto Traian Dorz

Tot mai singur

Traian Dorz - Cântarea Viitoare

Tot mai singur şi mai aspru
îţi e drumul cu Hristos
cu cât sui spre împlinirea
datoriei - mai frumos
căci cu cât ai conştiinţa
mai curată-n tot ce-ai vrea
cu atât mai sfântă-i calea
dar cu-atâta-i şi mai grea.
Până ai o conştiinţă
mai la fel cu cei mai mulţi
cu-atât cere mai puţine
şi ţi-e mai uşor s-asculţi
dar cu cât sui spre lumină
unde sunt tot mai puţini
cu atât mai multe-ţi mustră
raza ochilor divini...
Până când, ajuns pe vârful
Golgotei spre care sui
vezi că-n astfel de-mplinire
nu eşti prieten nimănui
şi cu cât sui spre sfinţirea
conştiinţei în Hristos
mergi mai aspru şi mai singur
şi mai greu
- dar mai frumos.