Foto Traian Dorz

Toți pot cânta

Traian Dorz - Cântarea Veșniciei

Toți pot cânta
puțini pot plânge
toți pot lua
puțini pot strânge
toți pot lovi
puțini s-aline
- dar ei vor fi
Isus cu Tine.
Da, cu Tine Scump Isus
vor fi numai cei ce-au dus
crucea lor cum Tu ai spus...
până Sus.
La bucurii
sunt mulți să vină
la datorii
puțini se-nclină
al Tău folos
îl vreau mulțime
o, Sfânt Hristos
dar crucea nime.
Ferice-acei
ce pot să țină
curată-n ei
a Ta lumină
ferice câți
până la moarte
pot hotărâți
crucea s-o poarte.
Articol 39 din 250
Folosește săgețile ← → pentru navigare