Foto Traian Dorz

Trecuta vreme

Traian Dorz - Cântări de Drum

Trecuta vreme nimeni
n-o poate-ntoarce iar
rămasu-i-a doar gustul
mai dulce sau amar.
S-au dus cu umbra frunzei
şi verii, anii dragi
răsufletul pe cale
urcând, mai greu ţi-l tragi.
Doar faţa conştiinţei
pe care n-o ştiai
învie lângă tine
cu tot mai aspru grai.
Simţi inima arzându-ţi
amare amintiri
şi-n gând îţi vin atâtea
mustrări şi-nvinuiri.
Din câte-au fost, nici una
nu poţi s-o uiţi în veac
mereu mai arzătoare
şi mai adânci se fac.
Tot ce-adormise-n suflet
ţi se trezeşte-acum
când până-n veşnicie
mai ai un pas de drum.
O, nimenea nu moare
nici n-a murit nicicând,
- spre forma cea eternă
ne ducem toţi pe rând.
Doar Glasul Crucii strigă
ca vina mai presus
şi ca al conştiinţei
Iertarea lui Isus.