Foto Traian Dorz

Tu ești în noi

Traian Dorz - Hristos - Pâinea noastră

Tu ești în noi - și nu simțim
cum nu simțim ce nu ne doare
cum nu ni-e greu și nu tânjim
când nu-i nici cald și nici răcoare.
Tu ești în noi când nu dorim
și când nimic greu nu ne pare
când nu-nsetăm nici flămânzim
Tu ești în noi îndestulare.
Tu ești în noi Cuvânt, când știm,
cântând, în noi Tu ești cântare
lumină ești - când strălucim
când ne rugăm - ești înălțare.
De-aceea doru-Ți nu-l simțim
ca cel de frați, în adunare
ca cel de flori - când le privim
sau cel de ape - la izvoare.
Tu ești în noi - și nu simțim
decât când pleci, a Ta plecare
atunci ni-e greu, atunci tânjim
atunci simțim că totul doare.
Articol 112 din 145
Folosește săgețile ← → pentru navigare