Tu n-ai să poţi uita

Tu n-ai să poţi uita că Domnul pe calea Oastei te-a chemat

c-aici ai auzit Cuvântul, că ochii-aici ţi-ai luminat,

c-aici întâia dată-n suflet iubirea sfântă ai simţit

c-aici întâia rugăciune şi fericire ţi-ai trăit,

c-aici ai cunoscut cântarea, cuvântul cald şi luminos

şi setea dulce şi duioasă a dragostei pentru Hristos,

c-aici ai pus, sfinţit în lacrimi, cu Domnul veşnic legământ

şi-aici juraşi să-I fii statornic, acelaşi până în mormânt,

c-aici sunt fraţii cei cu care te-ai bucurat şi-ai plâns atunci,

c-aici au fost şi sunt cei care ţi-au spus curatele porunci,

c-aici, statornici, merg şi sufăr toţi fraţii tăi înaintaşi

şi-aici e tot ce niciodată n-ar trebui să poţi să laşi...

Tu n-ai să poţi să uiţi c-aici sunt cei ce la Domnul te-au adus,

nici harul cel dintâi, nici pacea, nici părtăşia cu Isus

nici drumurile fericite, nici bucuriile şi nici

nimic din tot ce niciodată tu n-ai să uiţi c-au fost aici.

Atunci cum poţi acum cu alţii ca să te duci pe-un drum străin,

de dragul cui lăsat-ai calea călcând Cuvântul Cel Divin?

De ce-ai trădat Lucrarea Sfântă şi legământul ce l-ai pus,

de ce-ai batjocorit cărarea pe care te-a chemat Isus?

Nu vezi că de-ar fi alta calea pe care Domnul te-a dorit

te-ar fi-ndreptat dintâi acolo

- şi nu apoi, dac-ai pornit!

Tu n-ai să uiţi că nu acolo e calea şi credinţa ta,

că nu aceia îţi sunt fraţii, că n-ai primit,

nici simţi aşa,

o, n-ai să uiţi chiar dacă astăzi te amăgeşti că ai uitat

vor reveni mai greu regretul şi dorul, după ce-ai lăsat...

Nici Dumnezeu să nu te lase-n veci să-i poţi uita pe-ai tăi

să-ţi fie-aducerea aminte chemarea de pe-acele căi

ca-ntors cu pocăinţă-adâncă din nou în casa-n care-ai fost

să-ţi afli dragostea şi-n fraţii dintâi, adevăratul rost...

- Căci neîntors,

pe conştiinţă îţi va rămâne-n orice loc

în veci rozând-o ca un vierme

şi-n veci arzând-o ca un foc.