Un alt păcat înfiorător: sudalma, hula de cele sfinte

Adevărat vă spun că toate păcatele şi toate hulele, pe care le vor rosti oamenii, li se vor ierta; dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt, nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic (Marcu 3, 28-29).

Iată ce vorbe grele şi pline de fior ne-a lăsat Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos. Ne spun aceste vorbe, că sunt unele păcate pe care Dumnezeirea nu le iartă niciodată, ci le pedepseşte cu osânda de veci. Aceste păcate sunt cele ce ridică hulă împotriva Duhului Sfânt. Între aceste păcate este şi sudalma.

Grozav păcat trebuie să fie acela care n-are iertarea Tatălui ceresc! În sute de locuri şi în sute de feluri ne spun Scripturile cât de milos şi de iertător este Bunul Dumnezeu. Sunt pline Scripturile de datornici iertaţi, de tâlhari mântuiţi, de fii rătăciţi primiţi cu ospăţ şi de altele tot atâtea pilde ale iertării şi milei Dumnezeieşti. Mai mult, chiar: Isus a strigat şi de pe Cruce iertare pentru aceia care băteau cuie în mâinile şi picioarele Sale.

Şi iată sudalma este un păcat, căruia nu i se dă această iertare. Grozav trebuie să fie un aşa păcat! De ce oare?

De aceea pentru că sudalma - înţeleg sudalma de cele sfinte - vatămă Dumnezeirea mai mult şi mai greu decât alte păcate. Ascultaţi numai şi gândiţi-vă mai de aproape la spurcăciunile ce le scoate suduitorul din gura sa şi veţi înţelege îndată de ce nu se iartă acest păcat.

Despre Satana se ştie că este un răsculat şi hulitor împotriva lui Dumnezeu şi el umblă să atragă în acest păcat şi pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra satanei. Suduitorul este şi el un hulitor pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Aţi văzut pe suduitorul de cele sfinte cum în decursul fioroaselor înjurături îşi ridică mâinile şi privirea spre cer ca şi când ar ameninţa pe cineva de acolo. El este - ca şi Satana - un răsculat pe faţă, un hulitor împotriva lui Dumnezeu.

Cei ce suduie nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi şi din rândurile creştinilor.

Mai este apoi o pricină care ridică sudalma peste alte păcate şi o face mai grea decât altele.

Multe alte păcate le face omul silit de anumite porniri şi împrejurări. Fură omul din lipsă, minte ca să scape ceva, jură strâmb ca să câştige ceva - suduie însă de mândru şi de îngâmfat; suduie de prea sănătos, de prea tare şi puternic. Suduitorul este aşadar un batjocoritor al milei şi darurilor ce le are de la Dumnezeu, Tatăl lui ceresc - şi de aceea păcatul lui nu se iartă.

Sudalma este cuţitul cu care suduitorul, nesilit de nimenea, ci de bună voie îşi înjunghie sufletul său, iar doi oameni ce se suduie, sunt doi nebuni ce-şi omoară sufletul ziua la amiază.

E foarte dureros că noi românii tocmai acest păcat îl avem mai mult ca pe celelalte. În foarte multe locuri şi ţinuturi avem oameni care se culcă şi se scoală cu sudalma în gură. Avem nechibzuiţi care socotesc sudalma ca pe un semn de bărbăţie şi putere. Avem nepricepuţi care o dau odată cu laptele în gura copiilor.

Numai un neam mai este care ne întrece cu sudalma: ungurii. Pe saşi i-aţi auzit, că nu ştiu sudui decât în româneşte, o dovadă că nici nu şi-au putut închipui să vatăme Dumnezeirea în limba lor cu aşa vorbe şi ocări nesocotite, ca şi acelea pe care le spune românul. De la unguri şi de la ţigani au învăţat şi au luat oamenii noştri fioroasele sudalme ce vatămă Dumnezeirea.

Fratele meu! Eu te rog cu lacrimi în ochi, lasă-te de înjurături, de acest păcat groaznic şi înfricoşat. Intră în Oastea Domnului şi te lasă îndată de acest nărav cu care îţi omori sufletul!