Un Nume şi un loc
Traian Dorz - Dorim să fim
1 - Câtă vreme un suflet n-a venit la Hristos, el face parte din gloata, din mulţimea cea mare a străinilor de Dumnezeu, a celor care n-au nici nume şi nici loc în Lucrarea şi în Familia cea duhovnicească a lui Hristos.
Numele şi locul acesta şi-l primeşte un suflet numai când se naşte din nou. Numai când vine la Casa Domnului, în Familia Domnului, în Oastea Domnului.
2 - Până când omul face parte din mulţimea creştinilor de nume a oamenilor lumeşti, el este fără Hristos, fără drept de cetăţenie, străin de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume... (Efes. 2, 12).
Toate acestea le primeşte orice om numai în clipa când se naşte din nou. Atunci el primeşte un nume (Apoc. 3, 12),
3 - Dar toţi cei care primesc acest nume şi acest loc în Lucrarea Evangheliei vii a lui Hristos, fac curând cunoştinţă ori într-un fel ori în altul cu cuptorul încercărilor.
4 - Lucrarea minunată de renaştere duhovnicească în biserica şi poporul nostru a cunoscut şi ea ca idee şi cei ce slujeau ideea ei, - confruntarea crâncenă cu toate împotrivirile duhului urii şi a slujitorilor acestui duh.
5 - Oficialitatea formalistă pe care Lucrarea Domnului o incomoda a luat hotărârea de a începe o puternică prigonire de hule, de calomnii, de ostilitate fără cruţare împotriva ideii şi a celor care o slujeau mai cu zel, - tocmai pentru a-i determina să-şi părăsească numele şi locul. Să ia alt nume şi să-şi găsească alt loc.
6 - Împinşi puternic de la spate din casa noastră afară - şi solicitaţi ispititor de la vecini interesaţi - mulţi fraţi au fost ispitiţi să se lase şi împinşi şi atraşi.
Spre bucuria celor ce din răutate unii şi din lăcomie alţii - doreau acest lucru.
7 - Vrăjmaşii care ne împingeau afară gândeau că prin plecarea noastră vor avea o fracţiune mai mult, dar vor avea o problemă mai puţin.
Vecinii jubilau răutăcios că din pagubele noastre ale celor doi - vor câştiga ei cei de ai treilea.
8 - Astfel în acele furtuni, mulţi care au sărit din corabie s-au înecat, alţii au ajuns pe cine ştie ce insule străine. Iar alţii au fost pescuiţi de cei ce caută tocmai să pescuiască în apele tulburi.
Şi astfel şi unii şi alţii şi-au găsit o satisfacţie vinovată în nenorocirea noastră.
9 - Ce viclean erau pregătite aceste curse spre a nimici Lucrarea sfântă a lui Hristos. Spre a o îndepărta de scopul ei - şi spre a o îngheţa fie într-o parte fie în alta.
Sămânţa ademenirii se împrăştie harnică, iar vântul prigonitorilor o ajută să se împrăştie.
10 - Au plecat deci mulţi, fie dintr-un motiv fie din altul, dar cauza adevărată a fost că ei erau slabi duhovniceşte. Dacă ar fi fost tari şi hotărâţi în Domnul, n-ar fi plecat.
Dar pentru cei care au plecat definitiv renunţând la numele şi la locul pe care îl avuseră între noi, s-a găsit o explicaţie... În urma lor a rămas desigur un gol, dar după un timp n-am mai avut din cauza lor nici durere şi nici pagubă.
Ca după nişte morţi demult.
11 - Dar au fost şi mai sunt încă alţii care după ce sufleteşte au primit un duh străin, o dragoste străină, o direcţie străină, ei continuă totuşi să rămână tot între noi şi cu numele şi cu locul.
Cu sufletul au trecut în slujba străină, dar cu trupul au rămas aici spunându-şi fraţi şi prefăcându-se prieteni.
12 - Aceştia au întors toate armele împotriva învăţăturii şi credinţei dintâi şi împotriva celor ce le apără pe acestea. Au devenit astfel cele mai primejdioase iscoade şi fac Frăţietăţii răul cel mai mare.
13 - Niciodată nu ne-am putut închipui că şarpele se va putea strecura chiar în Eden. În locul celei mai dulci frăţietăţi, în mijlocul celei mai curate armonii, în intimitatea celei mai scumpe apropieri.
Dar iată că s-a putut.
14 - Slujitorii şarpelui se folosesc şi azi tot de vechile lui metode. Ispitesc credulitatea celor neştiutori şi exploatează nepriceperea celor simpli, spre a le strecura insinuant picătură cu picătură neîncrederea faţă de adevăr şi interpretarea tendenţioasă faţă de poruncă.
15 - Ce uşor cad în curse aceste suflete neştiutoare care nu cunoscuseră înainte decât cele câteva cuvinte curate pe care le învăţaseră între cântări şi lacrimi!...
16 - Dar vinovăţia rămâne cu atât mai mare, mai veşnică şi în întregime numai a acelora care din aceşti miei nevinovaţi s-au făcut nişte vulpi prefăcute, ori nişte lupi care apoi ne muşcă şi mai rău chiar şi decât stricătorii lor.
17 - De pierderea locului şi al numelui sfânt al atâtor suflete scumpe, al atâtor adunări minunate, al atâtor ocazii mântuitoare şi a unei atât de frumoase lucrări Evanghelice - cui îi mai pasă, în afară de Hristos care Se jertfise pentru toate aceste valori. Şi în afară de ai Lui care se jertfiseră şi ei la fel.
18 - Dar Dumnezeul milei şi al Dreptăţii - n-a îngăduit să se nimicească Lucrarea Jertfei Fiului Său şi a fiilor Fiului Său.
Ca un viteaz care adormise greu şi dureros, s-a trezit Duhul Oastei Sfinte mai întâi în sufletele lucrătorilor cinstiţi.
Iar prin aceştia a început lupta dureroasă şi grea pentru orientarea credincioşilor sinceri dar zăpăciţi.
Şi împotriva dezbinătorilor dinăuntru care îi încurajau şi ajutau pe cei dinafară să facă prăpădul total.
19 - Trebuia luptat pe două fronturi: întâi pentru câştigarea încrederii oficialilor cinstiţi în bunele noastre gânduri şi intenţii.
Apoi pentru zădărnicirea uneltirilor dinafară şi dinăuntru care făceau totul să dărâme orice încredere a celor mari.
Şi orice rezistenţă a celor mici.
20 - Duhul Adevărului care pretutindenea este cu cei cinstiţi şi toate le mijloceşte pentru ei şi prin ei - S-a îndurat de Lucrarea Sa căreia i-a dat de la început un Nume şi un loc Sfânt.
Fraţilor şi surorilor, păstraţi-vă cu scumpătate aceste nume şi acest loc pe care le-aţi primit în clipa primului legământ.
Cu ele să mergeţi curate şi vrednice până la moarte.
Când va veni Hristos Domnul vostru, să vă găsească cu ele şi să vă dea cununa lor.
Amin.