Au să vă dea afară din sinagogi: ba încă, va veni vremea când, oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu.
Mântuitorul nostru Adevărat şi Cuvântul Credincios ne-a lăsat în Cuvântul spus acum în faţa întristaţilor Săi ucenici cea mai înspăimântătoare profeţie care s-a împlinit şi se împlineşte încă atât de cutremurător.
Au să vă dea afară din sinagogi - le spune El. Ba încă va veni vremea când oricine vă va ucide, să creadă că aduce o slujbă lui Dumnezeu...
Nefericirea cea mare nu-i când omul nu ştie. Ci când ştie rău.
Nenorocirea cea mare nu-i când omul nu are nici o busolă - ci atunci când are una rea, care îi arată Sudul în loc de Nord şi îl duce încolo, în loc să-l aducă încoace.
Nenorocirea cea mare nu-i când omul nu are nici un călăuzitor, ci când are unul rău, care îl îndrumă spre prăpastie, spre o peşteră de tâlhari - în loc să-l îndrume spre un adăpost bun.
Şi tot aşa nenorocirea cea mai mare nu-i când omul merge singur - ci este, când s-a însoţit cu un tâlhar, care abia aşteaptă momentul prielnic să sară asupra lui şi să-l sugrume.
Şi mai ales nenorocirea cea mai şi mai mare este nu când omul n-are încă nici un fel de credinţă... (pentru că atunci printr-o puternică chemare,
sau printr-o suferinţă trupească ori sufletească,
sau printr-un har neaşteptat de la Dumnezeu),
- el poate ajunge în faţa lui Hristos. Şi atunci va căpăta credinţa cea bună.
- Ci nenorocirea cea cu adevărat mare şi veşnică este atunci când prin păcatele cu voia şi cu ştiinţa lui, omul ajunge să aibă o credinţă falsă.
O credinţă intolerantă.
O credinţă ucigaşă.
O credinţă satanică.
O credinţă rea şi pierzătoare.
O astfel de credinţă blestemată luptă în contra lui Dumnezeu în Numele lui Dumnezeu.
O astfel de credinţă nelegiuită foloseşte cuvintele Sfintei Scripturi ca să desfiinţeze Scriptura
şi caută în Numele lui Hristos să nimicească tocmai Lucrarea lui Hristos
şi în numele iubirii Lui - să ucidă, să sugrume, să chinuie, pe cei care mărturisesc şi trăiesc cu adevărat această iubire.
Ce înspăimântătoare şi crudă fiară este credinţa cea falsă
şi ideea cea falsă despre Dumnezeu şi despre Biserică
şi fanatismul cel orb şi interesat al acelora care, în numele vieţii viitoare, urmăresc cu satanică lăcomie foloasele blestemate ale vieţii acesteia
şi cu făţarnică evlavie exterioară, caută numai dorinţele scârboase ale trupului acestuia.
Această falsă credinţă şi prefăcută evlavie are osânda orbiei şi călăuzirea cruzimii.
Ea din Casa lui Dumnezeu Îl dă afară chiar pe Dumnezeu şi bagă acolo viţelul de aur sau leul sau ursul nimicitor.
Îl dau afară chiar pe duhul cel ce vrea să trăiască o credinţă vie şi o dragoste fierbinte pentru Hristos. Şi introduce încetăţenind un duh de rătăcire şi dezbinare care să trăiască în pace cu orice păcat şi cu orice necurăţie împotriva voii Lui şi a fraţilor. Împotriva învăţăturii sănătoase şi a credinţei dintâi.
Credinţa rea, scoate afară lumina mântuitoare şi aduce înăuntru întunericul ucigaş de suflete şi învrăjbitor de fraţi.
Va veni vremea acestor credinţe nelegiuite... - a spus Mântuitorul îndurerat...
O, şi iată ce curând a venit!
Sfântul Ştefan a fost prima victimă după Hristos, a credinţei rătăcite şi împotrivitoare.
Ştefan a fost prima victimă a acelei fiare care îşi schimbă mereu numai părul, dar năravul îi rămăsese tot aşa de sălbatic, cum fusese înainte când îi ucisese pe profeţii şi pe oamenii trimeşi de Dumnezeu înaintea Fiului Său Iubit (Luca 20, 9-16).
O, cât de lungă s-a întins această listă de martiri şi de victime ale acestei fiare. Această umbră ucigaşă a cruzimii falsei credinţe se întinde peste veacuri şi peste lume, de atunci şi până astăzi.
- Şi până mai cine ştie când...
Numai în Ziua cea Mare a Judecăţii, când vor fi scoase la iveală toate-toate cele ascunse ale oamenilor - se va putea afla şi şti cu adevărat, câte nenumărate milioane de ucideri şi cât de uriaşă cantitate de suferinţă a făcut această blestemată fiară satanică credinţelor celor fără de credinţă, adevărurilor celor fără Adevăr şi dumnezeii celor fără Dumnezeu.
Ce pedeapsă ar fi oare prea grea s-o merite acestea pe veşnicie?
Ce cuvânt ar fi prea fierbinte să nu le fie potrivit lor. Şi alor lor?
Frate credincios, oricine ai fi tu şi oriunde ai fi, bagă bine de seamă că ura religioasă ştie să se strecoare foarte fin în sufletul tău.
Nu urî pe nimeni, mai ales în Numele lui Hristos: nici un suflet, nici o familie, nici o biserică.
Nu apăra adevărul cu armele cruzimii.
Nu alunga în numele Iubirii.
Şi nu lovi în numele Credinţei, lăudându-te în numele Smereniei.
Ca să nu ajungi să ucizi în Numele lui Dumnezeu.
Uciderea aceasta este cea mai înspăimântătoare şi pedeapsa ei va fi cea mai grea.
Scumpul nostru Mântuitor Isus Hristos...
Privim şi ascultăm îndureraţi toate aceste adevăruri... noi înşine ne-am cutremurat simţindu-le împlinirea pe propria noastră fiinţă şi credinţă.
Te rugăm păzeşte-ne de tot ce ne-ar putea îndemna şi pe noi vreodată să facem în vreo măsură un asemenea păcat.
Ştim câte ruguri a aprins falsa credinţă.
Câte cărţi a ars ea.
Câte roade sfinte a nimicit fiara aceasta
şi câţi miei ai Tăi a sfâşiat.
Ajută-ne să o ucidem din inima noastră prin credinţa Ta cea adevărată.
Şi să salvăm sufletele noastre şi ale altora prin răbdarea şi prin iubirea Ta.
Amin.