Foto Traian Dorz

Veniți și lăudați

Traian Dorz - Cântările Eterne

Veniți și lăudați pe Domnul
veniți și v-adăpați din El
veniți și vă hrăniți cu toții
din bunătăți de orice fel
veniți și vă-mbătați de vinul
cel dulce-al laudelor Lui
că desfătare-așa ca-n Domnul
în toată lumea asta nu-i.
Te lăudăm, Te lăudăm și Te cântăm și Te cântăm
Te preamărim, Te preamărim și Te iubim și Te iubim
pământ și Cer, pământ și Cer, un singur cor, un singur cor
Isus Preascump Mântuitor...
Voi tineri dragi cântați cu lacrimi
aceste dulci cântări cerești
voi dragi copii slăviți pe Domnul
cu poezii Dumnezeiești
voi dragi surori nălțați pe Domnul
cu rugăciuni cum nu s-au spus
voi frați aleși mărturisiți-L
cu glas puternic pe Isus.
Fiți toți o inimă în Domnul
fiți toți un gând și-un duh în El
aici e masa Lui cea sfântă
cu bunătăți de orice fel
hrăniți-vă pe săturate
beți și-mbătați-vă cântând
nu-i fericire cum e-n Domnul
așa va fi și-n Cer curând!
Articol 194 din 202
Folosește săgețile ← → pentru navigare