Foto Traian Dorz

Viață, moarte și înviere

Traian Dorz - Mărgăritarul Ascuns

1 - Există un loc al binecuvântării și un loc al blestemului.
Există un pământ al celor vii - și unul al celor morți.
Există fii ai învierii - și există fii ai morții.
Cine ascultă glasul lui Hristos și vine la El, trăiește pentru viață și moare pentru înviere.
Va veni o zi în care toți cei îngropați în pământul celor vii, vor auzi glasul binecuvântat al chemării Celui Veșnic Viu chemându-i la slavă - și ei vor învia mergând la El.
Aceștia sunt morți care aud și văd pe Dumnezeu.
Alege-ți astăzi partea să fii cu ei, venind la El.
2 - Când un păcătos este chemat de două ori să se îndrepte iar el de două ori se împotrivește chemării și refuză să-L asculte pe Dumnezeu,
aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorința de a se mai îndrepta.
Și acest om devine un mort, înainte de a muri.
3 - Mulți fii ai lui Dumnezeu care au în ei inimă rea și lumească, vor pieri. Și mulți fii ai lumii care au în ei inimă bună, vor fi mântuiți.
Fiindcă Dumnezeu nu Se uită la înfățișare, nici la nume, - ci la inimă Se uită El.
4 - Cine zice: dacă Faraon este mai tare, vom rămâne și vom sluji lui Faraon, iar dacă Dumnezeu este mai tare, - vom merge și vom sluji lui Dumnezeu, - acela este un viclean iar Dumnezeu îl va lepăda de la Fața Lui.
Cine are inima lui pentru Domnul, acela să ia partea Domnului cu hotărâre de la început - și s-o ducă până la sfârșit.
Cei cu inima împărțită nu vor locui lângă El și nu vor vedea slava Lui.
5 - Este o vreme când trebuie să te rogi și este o vreme când trebuie să lucrezi. Cunoaște bine acest adevăr.
Cine lucrează când trebuie să se roage sau se roagă când trebuie să lucreze, este asemenea aceluia care merge la semănat în vremea secerișului... și merge la seceriș în vremea semănatului.
Să nu se aștepte la binecuvântare, fiindcă este cu neînțelepciune.
6 - Cel rău și din dulce face amar, iar Domnul și din amar face dulce.
Omul are nevoie de dulce pentru ca să se îndulcească ceea ce este amar, dar Dumnezeu îndulcește amarul cu amar, pentru că mare și nemărginită este puterea Lui.
De aceea suferința celui credincios se face o bucurie veșnică și moartea celui iubit de Dumnezeu se preface un cântec de biruință veșnică.
Chiar Mâna Lui care rănește, în același timp și vindecă.
7 - Dumnezeul și Împăratul nostru Cel Nevăzut nu este ca împărații pământului cei văzuți. El nu spune robilor Săi: voi să-Mi dați să mănânc, voi să-Mi dați să beau, voi să munciți pentru odihna Mea și să muriți pentru Viața Mea.
Ci El ne dă nouă să mâncăm și El ne pregătește să bem. El lucrează pentru folosul nostru și El a murit pe Cruce pentru ca noi să avem viață veșnică.
Cu cât mai mult ar trebui să avem dorința de a-L sluji și trăi pentru El!
8 - Moise lupta cu rugăciunea în timp ce poporul lupta cu armele. Cât timp era rugăciune, poporul biruia. Când înceta rugăciunea, înceta și puterea.
Ferice de poporul care luptând are pe cineva care se și roagă.
Muncind, are pe cineva care se și roagă.
Suferind, are pe cineva care se și roagă.
Poporul care nu mai are rugăciune, este pierdut.
9 - Nimic nu este cu neputință dacă crezi și dacă te rogi puternic lui Dumnezeu.
Dar pentru minunile mari este nevoie de oameni mari și de credințe mari. Atunci se arată cel mai vădit măreția Puterii Celui Atotputernic, spre Gloria Sa veșnică.
În momentele cele mai grele, să ne rugăm cel mai fierbinte - și Dumnezeu va face minunea cea mai mare.
Preamăriți atunci pe Dumnezeu cu o cântare unică.
10 - Preamăriți pe Dumnezeul Cel Veșnic pentru Cuvântul Său Cel Veșnic, temeți-vă de Cuvântul Său și ascultați-L.
Cuvântul lui Dumnezeu este mai de preț ca lumina, fiindcă Lumina este în El.
Este mai sfânt ca Adevărul, fiindcă în El este Adevărul.
Este mai mare ca Dreptatea, fiindcă ea se cuprinde în El.
Este mai dulce decât Dragostea, fiindcă ea din El este.
Este mai scump ca Iertarea, fiindcă în El este ea.
Cuvântul lui Dumnezeu este mai mare ca toate acestea, este atât de mare cât El, fiindcă El este El.
Vai de oricine nu se supune Lui, vai de oricine caută să-L rupă sau să-L ardă.
11 - Domnul Isus a zis: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază... muții grăiesc.
Săracilor li se vestește Evanghelia.
Cum se fac aceste minuni? - Prin puterea Evangheliei care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Acest Cuvânt face aceste minuni. Ferice de oricine Îl primește, fiindcă oriunde El este primit se face o minune.
12 - Ia-mă cu Tine, Iubitul meu Isus, nu mă mai lăsa singur niciodată. Atâtea primejdii sunt în singurătate. Atât de trist este trandafirul care se scutură necules.
Atât de zdrobită este mâna care se retrage nestrânsă...
Atât de amare sunt lacrimile care se uscă singure.
M-am despărțit de toți pentru Tine.
Acum nu mai am pe nimeni, pe nimeni.
Să nu mă mai lași, să nu mă mai lași să mor singur...
Iubitul, Iubitul, Iubitul meu Isus.
13 - Când Dumnezeu a făcut legea și a vrut s-o dea oamenilor, a încredințat-o mai întâi femeilor zicându-le:
- Dacă femeia o primește și vrea ca ea să fie ținută în casă și în popor, - Legea Mea va fi ținută pentru că femeia face ce vrea din casa ei și din poporul ei.
Mult poate femeia, de aceea răspunderea ei este foarte mare, față de familia ei și față de poporul ei.
Dacă Dumnezeu ar fi înștiințat-o pe Eva poate că n-ar fi păcătuit nici Adam.
14 - Greu este începutul oricărui lucru...
și mai greu decât orice este ascultarea
și începutul ei. De aceea este scris:
Dumnezeu iubește ascultarea mai mult decât jertfele.
Fericit cine începe să asculte, căci cine ascultă în suferință va începe să asculte și în bucurie.
A asculta pe Dumnezeu este bucuria cea mai mare. În asta stă învierea fiindcă este scris:
- Și cei ce-L vor asculta - vor învia.
15 - Când Domnul nostru Isus Hristos ne-a dat Legea Sa și le-a spus ucenicilor Săi:
- Vă dau poruncă, - ucenicii L-au văzut foarte trist pe Domnul lor.
Unul din ucenici se spune că ar fi întrebat pe Domnul:
- Doamne, de ce ești trist când ne dai porunca asta?
- Pentru că voi știți ce este ea acum când Eu v-o dau, - a zis Domnul, - dar Eu știu ce vor face din ea urmașii voștri.
16 - Când Dumnezeu a spus poruncile Sale - s-a făcut tăcere în tot cuprinsul cerurilor și al pământului, toate tăcură, apele se opriră, focul înceta, tunetul amuți, ecoul se pierdu, heruvimii și serafimii încetară să zboare și să cânte, iar în liniștea atotstăpânitoare toți au putut înțelege că în afară de Dumnezeu nu mai este nimic.
Și în afară de Iubire, porunca Lui unică, nu mai este nici o altă poruncă.
17 - Oamenii n-au putut asculta glasul lui Dumnezeu și de aceea au păcătuit.
Oricine Îl ascultă nu poate păcătui, oricine păcătuiește nu-L poate asculta.
Toate celelalte au ascultat glasul lui Dumnezeu și n-au cunoscut păcatul, decât cel al omului și a urmărilor acestuia.
18 - Fiecare om trebuie să moară... dar cel ce crede în Isus nu moare ci trece din moarte la viață, cum trece dinafara casei sale prin ușă, - bucătăria și siguranța odihnitoare a casei dorite.
Cine are o casă o prețuiește prea puțin, cine n-are, o prețuiește prea mult.
Cine are o ură o întâlnește prea des, - cine are o iubire o întâlnește prea rar...
19 - Doamne, iată-mă aproape și de capătul drumului...
Sunt unul dintre oamenii care au trăit prea mult.
Am umblat atât de mult încât mi s-au tocit picioarele până la genunchi... nu mi-au mai rămas decât genunchii spre a veni către Tine.
De câte ori am văzut, mi s-au topit ochii - nu mi-au mai rămas decât lacrimile spre a Te privi.
De câte ori am auzit, mi s-au asurzit urechile, nu mai am decât amintirea cu care să Te aud.
De buze nu mai am nevoie, căci și așa nu mai am cine să mă mai sărute unic.
În locul inimii am numai un jăratic pe care nu-i nimeni să mai pună nici un fir de tămâie.
În jurul meu au crescut alții cărora trebuie să le fac loc.
Dumnezeul meu iartă-mă că am trăit prea mult și am făcut prea puțin, am vorbit prea mult și am spus prea puține...
Mi-ai dat să scriu o mie de cărți - și n-am început decât una. Pe toate celelalte le duc gata în mine spre Veșnicia în care mă scufund ca într-un uriaș clopot de aur.
Fă-mă limba nevăzută a acestui clopot cu o mie de rezonanțe pentru cele o mie de nume ale Tale, dintre care cel mai frumos și mai dulce este
Iubire,
I s u s ...
20 - Cel ce adeverește aceste lucruri zice:
Da, Eu vin curând.
Amin. Vino Doamne Isuse.
Harul Domnului Isus Hristos
să fie cu voi cu toți.
Articol 52 din 53
Folosește săgețile ← → pentru navigare