Viorile pădurii
Traian Dorz - Cântări de patimi
Viorile pădurii
își odihnesc arcușul
uitat în iarba moale
a liniștii sub ulmi,
flămânzi ies lupii serii
suind pieziș urcușul
spre oile luminii
ce tremură pe culmi.
Tot binele ce-n lume
o zi l-a-nfăptuit,
trist, soarele-l plătește
în flăcări apunând.
Cu sângele luminii ucise
s-a-nroșit
și norii, și pădurea
și turlele pe rând.
Sus, luna, ca o Mamă
cu Fiul condamnat,
și-ascunde fața tristă
sub vălul unui nor.
... Din Ghețimani, la toate,
Isus îngenuncheat,
privește și-nțelege
ce-I spune taina lor.