Viorile pădurii
Traian Dorz - Cântări de patimi
Viorile pădurii
îşi odihnesc arcuşul
uitat în iarba moale
a liniştii sub ulmi,
flămânzi ies lupii serii
suind pieziş urcuşul
spre oile luminii
ce tremură pe culmi.
Tot binele ce-n lume
o zi l-a-nfăptuit,
trist, soarele-l plăteşte
în flăcări apunând.
Cu sângele luminii ucise
s-a-nroşit
şi norii, şi pădurea
şi turlele pe rând.
Sus, luna, ca o Mamă
cu Fiul condamnat,
şi-ascunde faţa tristă
sub vălul unui nor.
... Din Gheţimani, la toate,
Isus îngenuncheat,
priveşte şi-nţelege
ce-I spune taina lor.