Zi de toamnă dureroasă...
Traian Dorz - Cântări Uitate
Zi de toamnă dureroasă, zi de stare mohorâtă,
înapoi mă duce gândul iar spre viaţa amărâtă...
şi te văd torcând măicuţă în căsuţa noastră goală
când udată ţi-e de lacrimi feleguţa cea din poală.
Prin frăgarii din fereastră, vântul cerne stropi de bură
iar în soba rece nu e nici un vreasc să dea căldură
tata-i cine ştie unde, dus la muncă prin noroaie,
chinuindu-se-n povară, el şi boii uzi de ploaie...
casa-i umedă şi tristă şi-i atâta jale-n aer
când tu torci şezând tăcută, mai mult lacrimi decât caier
căci atâta depărtare şi durere te apasă
după fiul tău departe şi demult plecat de-acasă.
Zi de primăvară dulce, zi de primăvară sfântă
la bisericuţa noastră toate clopotele cântă,
şi aşa te văd măicuţă suind dealul cuvioasă
ca durerea ta din suflet s-o alini în Sfânta Casă.
La Icoana Răstignirii pui un pai de lumânare
şi-I destăinui printre lacrimi, rana care greu te doare
Domnul blând te înţelege şi-ţi zâmbeşte cald din ramă
ştie bine El durerea unei inime de mamă
a fost şi El Fiu, şi ştie grija mamei iubitoare
câtă muncă şi durere poate ea-ndura sub soare,
cât amar şi câte lacrimi a dat jertfă ea întruna
până când la Înviere a învins întotdeauna,
dar şi după Înviere, fiind singură pe lume
pân-la sfânta ei plecare a dat jertfa fără nume...
Mamă, oare câte mame, au avut aceeaşi soarte
să-şi aştepte şi să-şi plângă fiii lor plecaţi departe
ori să sufere alături de-ai lor fii pe câte-o cruce
când ei se jertfeau ca alţii, calea vieţii s-o apuce...
şi când mii de mame astăzi îşi plâng fiii duşi de-acasă,
eu văd câte-o mamă tristă cum se roagă-n Sfânta Casă,
parcă-n toate tu eşti mamă aşteptând la orice poartă,
pe acelaşi fiu ce luptă, în alt loc, cu-aceeaşi soartă,
lângă orice cruce veche, şi la orice depărtare
şi la orice răspântie, chipul tău că-l văd îmi pare
cu o inimă străpunsă ca de-o sabie tăioasă
tot aştepţi şi-aştepţi pe fiul
de demult plecat de-acasă.
... Biet copil orfan pe lume, pelerin pe căi amare,
spune ce-s aceste visuri, ce-amăgiri ţi se năzare?
Când avut-ai tu vreodată fericirea fără seamă
să adormi sub mângâierea iubitoarei mâini de mamă?
când ţi-ai aplecat tu faţa vânătă de mâini haine
lâng-un sân de mamă dulce, ca durerea să se-aline?
când avut-ai tu vreodată, spune suflete sărmane,
mamă care pentru tine să se roage la icoane?
spune dacă ştii sărmane, dacă în vreo zi, vreodată
ai simţit tu mângâierea iubitoarei mâini de tată?
O, dacă măcar odată ai putea şi tu copile,
să-ţi închipui că aievea ai trăit acele zile,
să te-ncredinţezi c-aievea ai avut şi tu pe lume,
iubitori şi blânzi, părinţii care-i chemi în vis, pe nume...
Dumnezeule, ai milă, Bunul tuturor Părinte,
fii ai Tăi sunt toţi pe lume
Tu, pe toţi ne ai aminte,
Tu ştii fiecare rană şi povară şi durere
Tu, la toţi le porţi de grijă,
Tu la toţi dai mângâiere,
Tu, la fiecare suflet îi ştii plânsul care-l doare
nelăsând uitat pe nime care cere-a Ta-ndurare.
- Milă ai de toţi când strigă după Mila Ta Părinte,
dar răspunde-ntâi acelui care-o cere mai fierbinte.
Şterge lacrimile toate ale celor ce Te cheamă
dar întâi le şterge-a celui ce rămâne fără mamă.
Fii cu toţi cei ce Te cheamă
şi suspină spre-al Tău Nume,
dar întâi fii mai cu-acela care-i singurel pe lume...