Zorim pe drumul vieții
Traian Dorz - Cântarea Biruinței
Zorim pe drumul vieții cu mers așa grăbit
de parcă niciodată n-ajungem la sfârșit
și strângem la gunoaie, și ziduri înălțăm
de parcă niciodată n-ar fi să le lăsăm.
Să ne oprim și să privim
spre unde ne grăbim
și cât putem - acum să vrem
viața s-o avem.
Mor lângă noi părinții și prieteni dragi și soți,
mormântul nu alege, la fel îi ia pe toți,
și mor pe neașteptate, se duc și noi privim
de parcă niciodată noi n-ar fi să murim.
Din câte toamne, frunza ne-a spus ceva căzând,
și părul alb la tâmple și ochii lăcrimând
și mersul greu pe cale - și suflul mai greoi,
- și totuși parcă moartea n-ar fi și pentru noi.
O, dacă astăzi încă mai ești aici - și viu,
e semn că pentru tine, nu-i totuși prea târziu,
- dar mâine, - mâine poate să vină-al tău apus,
ce mare lucru este, să vii azi la Isus.