Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.

Și chiar dacă aș avea darul prorociei^* și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința, așa încât^** să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sunt nimic.

Și chiar dacă^* mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.

Dragostea^* este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu^* caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,

nu^* se bucură de nelegiuire, ci se^** bucură de adevăr,

acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul^*.

Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși; limbile vor înceta; cunoștința va avea sfârșit.

Căci^* cunoaștem în parte și prorocim în parte,

dar, când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte” se va sfârși.

Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.

Acum, vedem^* ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea față^** în față. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaște deplin, așa cum am fost și eu cunoscut pe deplin.

Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.