Dezbinările din Corint
Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti*, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti**, ca unor prunci† în Hristos.
V-am hrănit cu lapte*, nu cu bucate tari, căci** nu le puteaţi suferi, şi nici acum chiar nu le puteţi suferi,
pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când* între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
Când unul zice: „Eu* sunt al lui Pavel!” şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?
Cine este Pavel? Şi cine este Apolo? Nişte slujitori* ai lui Dumnezeu prin care aţi crezut; şi fiecare, după puterea** dată lui de Domnul.
Eu* am sădit, Apolo** a udat, dar† Dumnezeu a făcut să crească,
aşa că nici* cel ce sădeşte, nici cel ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească.
Cel ce sădeşte şi cel ce udă sunt tot una, şi* fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.
Încercarea focului
După* harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia**, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare† să ia bine seama cum clădeşte deasupra.
Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea* care a fost pusă, şi care** este Isus Hristos.
Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie,
lucrarea fiecăruia* va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi** în foc†. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia.
Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va* primi o răsplată.
Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar* ca prin foc.
Templul lui Dumnezeu
Nu* ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?
Nimeni* să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept.
Căci* înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El** prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.”
Şi iarăşi: „Domnul* cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.”
Nimeni* să nu se fălească dar cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:
fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare, toate* sunt ale voastre
şi* voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.