13/29
Text:

Chivotul adus de David în casa lui Obed-Edom

1

David a ținut sfat cu căpeteniile peste mii și peste sute, cu toți mai-marii.

2

Și David a zis întregii adunări a lui Israel: „Dacă găsiți cu cale și dacă lucrul acesta vine de la Domnul Dumnezeul nostru, să trimitem în toate părțile la frații noștri care au rămas* în toate ținuturile lui Israel și la preoți și leviți în cetățile și împrejurimile lor, ca să se strângă la noi

3

și să aducem la noi chivotul Dumnezeului nostru, căci* nu ne-am mai îngrijit de el de pe vremea lui Saul.”

4

Toată adunarea a hotărât să facă așa, căci lucrul acesta a părut bun întregului popor.

5

David a strâns* pe tot Israelul, de la Șilhor**, în Egipt, până la intrarea Hamatului, ca să aducă din† Chiriat-Iearim chivotul lui Dumnezeu.

6

Și David, împreună cu tot Israelul, s-a suit la Baala*, la Chiriat-Iearim, care este al lui Iuda, ca să ridice de acolo chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului care șade** între heruvimi.

7

Au pus într-un car* nou chivotul lui Dumnezeu, pe care l-au luat din casa** lui Abinadab. Uza și Ahio cârmuiau carul.

8

David* și tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând și zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale și din trâmbițe.

9

Când au ajuns la aria lui Chidon, Uza a întins mâna să apuce chivotul, pentru că boii erau să-l răstoarne.

10

Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Uza și Domnul l-a lovit pentru că* întinsese mâna pe chivot. Uza a murit** acolo înaintea lui Dumnezeu.

11

David s-a mâniat că Domnul făcuse o spărtură lovind pe Uza cu o asemenea pedeapsă. De aceea, locul acesta a fost numit până în ziua de azi Pereț-Uza.

12

David s-a temut de Dumnezeu în ziua aceea și a zis: „Cum să aduc chivotul lui Dumnezeu la mine?”

13

David n-a tras chivotul la el, în cetatea lui David, ci l-a dus în casa lui Obed-Edom din Gat.

14

Chivotul* lui Dumnezeu a rămas trei luni la familia lui Obed-Edom, în casa lui. Și Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom** și tot ce era al lui.

Capitol 13 din 29
Folosește săgețile ← → pentru navigare