Ilie, Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu^* este Domnul Dumnezeul lui Israel, al^** cărui slujitor sunt, că în^† anii aceştia nu^†† va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu.”

Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie cu aceste vorbe:

„Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.

Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo.”

El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului. S-a dus şi s-a aşezat lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului.

Corbii îi aduceau pâine şi carne dimineaţa şi pâine şi carne seara şi bea apă din pârâu.

Dar, după câtăva vreme, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.

Atunci, cuvântul Domnului i-a vorbit astfel:

„Scoală-te, du-te la Sarepta^*, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.”

Ilie s-a sculat şi s-a dus la Sarepta. Când a ajuns la poarta cetăţii, acolo era o femeie văduvă care strângea lemne. El a chemat-o şi a zis: „Du-te şi adu-mi, te rog, puţină apă într-un vas, ca să beau.”

Pe când se ducea ea să-i aducă, a chemat-o din nou şi a zis: „Adu-mi, te rog, şi o bucată de pâine în mâna ta.”

Şi ea a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeul tău că n-am nimic copt, n-am decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri.”

Ilie i-a zis: „Nu te teme, întoarce-te şi fă cum ai zis. Numai pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.

Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului.’”

Ea s-a dus şi a făcut după cuvântul lui Ilie. Şi multă vreme au avut ce să mănânce ea şi familia ei şi Ilie.

Făina din oală n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.

După aceea, fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit. Şi boala lui a fost atât de cumplită, încât n-a mai rămas suflare în el.

Femeia a zis atunci lui Ilie: „Ce am^* eu a face cu tine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine doar ca să aduci aminte lui Dumnezeu de nelegiuirea mea şi să-mi omori astfel fiul?”

El i-a răspuns: „Dă-mi încoace pe fiul tău.” Şi l-a luat de la sânul femeii, l-a suit în odaia de sus, unde locuia el, şi l-a culcat pe patul lui.

Apoi a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, oare atât de mult să mâhneşti Tu chiar pe văduva aceasta, la care am fost primit ca oaspete, încât să-i omori fiul?”

Şi s-a întins^* de trei ori peste copil, a chemat pe Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule, Te rog, fă să se întoarcă sufletul copilului în el!”

Domnul a ascultat glasul lui Ilie, şi sufletul copilului s-a întors în el şi a înviat.

Ilie a luat^* copilul, l-a coborât în casă din odaia de sus şi l-a dat mamei sale. Şi Ilie a zis: „Iată, fiul tău este viu.”

Şi femeia a zis lui Ilie: „Cunosc^* acum că eşti un om al lui Dumnezeu şi cuvântul Domnului în gura ta este adevăr!”