Amația împăratul lui Iuda
În al doilea* an al lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel, a început să domnească Amația**, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda.
Avea douăzeci și cinci de ani când s-a făcut împărat și a domnit douăzeci și nouă de ani la Ierusalim. Mama sa se chema Ioadan, din Ierusalim.
El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, totuși nu ca tatăl său David, ci a lucrat în totul cum lucrase tatăl său Ioas.
Numai că înălțimile* nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe și tămâie pe înălțimi.
Când s-a întărit împărăția în mâinile lui, a lovit pe slujitorii săi care uciseseră* pe tatăl său, împăratul.
Dar n-a omorât pe fiii ucigașilor, căci așa este scris în cartea legii lui Moise, unde Domnul dă următoarea poruncă: „Să nu se omoare părinții* pentru copii și să nu se omoare copiii pentru părinți, ci fiecare să fie omorât pentru păcatul lui.”
A bătut* zece mii de edomiți în Valea** Sării. Și, în tot timpul războiului, a luat Sela și a numit-o† Iocteel, nume pe care l-a păstrat până în ziua de azi.
Atunci*, Amația a trimis niște soli la Ioas, fiul lui Ioahaz, fiul lui Iehu, împăratul lui Israel, să-i spună: „Vino să ne vedem fața!”
Și Ioas, împăratul lui Israel, a trimis să spună lui Amația, împăratul lui Iuda: „Spinul* din Liban a trimis să spună cedrului** din Liban: ‘Dă pe fiică-ta de nevastă fiului meu!’ Și fiarele sălbatice din Liban au trecut și au călcat spinul în picioare.
Ai bătut* pe edomiți și a început să ți se înalțe inima. Bucură-te mai bine de slava ta și stai acasă. Pentru ce să stârnești un rău care ar aduce căderea ta și a lui Iuda?”
Iuda a fost bătut de Israel și a fugit fiecare în cortul său.
Ioas, împăratul lui Israel, a prins la Bet-Șemeș pe Amația, împăratul lui Iuda, fiul lui Ioas, fiul lui Ahazia. Apoi a venit la Ierusalim și a făcut o spărtură de patru sute de coți în zidul Ierusalimului, de la Poarta* lui Efraim până la Poarta** Unghiului.
A luat tot* aurul și argintul și toate vasele care se aflau în Casa Domnului și în vistieriile casei împăratului; a luat și ostatici și s-a întors în Samaria.
Celelalte* fapte ale lui Ioas, ce a făcut el, isprăvile lui și războiul pe care l-a avut cu Amația, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
Ioas a adormit cu părinții săi și a fost îngropat la Samaria, cu împărații lui Israel. Și în locul lui a domnit fiul său Ieroboam.
Amația*, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a trăit cincisprezece ani după moartea lui Ioas, fiul lui Ioahaz, împăratul lui Israel.
Celelalte fapte ale lui Amația nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraților lui Iuda?
Împotriva lui s-a făcut o uneltire* la Ierusalim. El a fugit la** Lachis, dar l-au urmărit și la Lachis, unde l-au omorât.
L-au dus pe cai și a fost îngropat la Ierusalim cu părinții săi, în cetatea lui David.
Și tot poporul lui Iuda a luat pe Azaria*, în vârstă de șaisprezece ani, și l-a pus împărat în locul tatălui său, Amația.
Azaria a zidit iarăși Elatul* și l-a adus din nou sub stăpânirea lui Iuda, după ce a adormit împăratul cu părinții săi.
Ieroboam al doilea
În al cincisprezecelea an al lui Amația, fiul lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească la Samaria Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel. A domnit patruzeci și unu de ani.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut de la niciunul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască.
A luat înapoi hotarele lui Israel, de la intrarea* Hamatului până la marea** câmpiei, după cuvântul pe care-l rostise Domnul Dumnezeul lui Israel prin robul Său Iona†, prorocul, fiul lui Amitai, din†† Gat-Hefer.
Căci Domnul* a văzut că necazul lui Israel ajunsese prea mare, a văzut și strâmtorarea în care se aflau și robii**, și oamenii slobozi, fără să fie cineva care să vină în ajutorul lui Israel.
Domnul* nu hotărâse să șteargă numele lui Israel de sub ceruri și i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas.
Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el, isprăvile lui la război și cum a adus iarăși sub stăpânirea lui Israel Damascul și Hamatul*, care fuseseră ale lui Iuda, nu sunt scrise oare toate acestea în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel?
Ieroboam a adormit cu părinții săi, cu împărații lui Israel. Și, în locul lui, a domnit fiul său Zaharia*.