4/24
Text:

Iş-Boşet este ucis

1

Când a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mâinile i-au rămas fără* putere şi tot Israelul s-a** înspăimântat.

2

Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre care unul se numea Baana, iar altul, Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. Căci Beerot* era privit ca făcând parte din Beniamin,

3

şi beerotiţii fugiseră la Ghitaim*, unde au locuit până în ziua de azi.

4

Ionatan*, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare şi în vârstă de cinci ani când a venit din Izreel** vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit şi, fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.

5

Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s-au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amiază.

6

Au pătruns până în mijlocul casei, dându-se drept negustori de grâu, şi l-au lovit în pântece*; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat.

7

Au intrat în casă pe când el era culcat pe pat, în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorât şi i-au tăiat capul. I-au luat capul şi au mers toată noaptea prin câmpie.

8

Au adus capul lui Iş-Boşet la David, în Hebron, şi au zis împăratului: „Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia* viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.”

9

David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: „Viu este Domnul*, care m-a izbăvit din orice primejdie,

10

că pe cel ce a venit să-mi spună*: ‘Iată, Saul a murit’ şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorât la Ţiclag, ca să-l răsplătesc pentru ştirea lui,

11

şi, când nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cât mai mult îi voi cere* sângele din mâinile voastre şi vă voi nimici de pe pământ.”

12

Şi David a poruncit* oamenilor lui să-i omoare; le-au tăiat mâinile şi picioarele şi i-au spânzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet şi l-au îngropat în mormântul** lui Abner, la Hebron.

Capitol 4 din 24
Folosește săgețile ← → pentru navigare