EPISTOLA A DOUA A LUI PAVEL CĂTRE TIMOTEI
către* Timotei, copilul meu preaiubit: Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!
Mulţumesc* lui Dumnezeu, căruia** Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi-strămoşi, că neîntrerupt† te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
Căci mi-aduc aminte* de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
Îmi aduc aminte de credinţa* ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta Lois şi în mama** ta Eunice şi sunt încredinţat că şi în tine.
De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi* darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele.
Căci Dumnezeu* nu ne-a dat un duh de frică, ci** de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
El* ne-a mântuit şi ne-a** dat o chemare sfântă, nu† pentru faptele noastre, ci†† după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte*† de veşnicii,
dar care a fost* descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Hristos Isus, care** a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
Propovăduitorul şi apostolul ei* am fost pus eu şi învăţător al neamurilor.
Şi din pricina aceasta* sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, căci** ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzeascㆠce I-am încredinţat până în†† ziua aceea.
Lucrul acela bun* care ţi s-a încredinţat păzeşte-l prin Duhul Sfânt, care** locuieşte în noi.
Ştii că cei ce sunt în Asia toţi* m-au părăsit**; între alţii şi Figel şi Ermogen.
Domnul să-Şi verse* îndurarea peste casa** lui Onisifor, căci† de multe ori m-a mângâiat şi nu†† i-a fost ruşine de lanţul*† meu.
Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit.
Dea Domnul să* capete îndurare de la Domnul în** „ziua aceea”. Tu ştii foarte bine cât ajutor† mi-a dat el în Efes.