Cine este ca cel înțelept și cine pricepe rostul lucrurilor? Înțelepciunea^* omului îi luminează fața, și asprimea^** feței i se schimbă.

Eu îți spun: Păzește poruncile împăratului din pricina^* jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu.

Nu^* te grăbi să pleci dinaintea lui și nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea,

pentru că vorba împăratului are putere. Cine^* poate zice: „Ce faci?”

Pe cine păzește porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înțeleptului cunoaște și vremea, și judecata.

Căci pentru^* orice lucru este o vreme și o judecată și nenorocirea paște pe om.

Dar^* el nu știe ce și cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.

Omul^* nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, și n-are nicio putere peste ziua morții; în lupta aceasta nu este izbăvire, și răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

Toate acestea le-am văzut și mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpânește peste alt om, ca să-l facă nenorocit.

Atunci am văzut pe cei răi îngropați și ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt și uitați în^* cetate. Și aceasta este o deșertăciune!

Pentru că^* nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorința să facă rău.

Totuși, măcar că păcătosul face^* de o sută de ori răul și stăruiește multă vreme în el, eu știu că fericirea este pentru cei^** ce se tem de Dumnezeu și au frică de El.

Dar cel rău nu este fericit și nu-și va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

Este o deșertăciune care se petrece pe pământ: și anume sunt oameni neprihăniți cărora le merge ca și celor răi, care fac fapte rele, și sunt răi cărora le^* merge ca și celor neprihăniți, care fac fapte bune. Eu zic că și aceasta este o deșertăciune.

Am lăudat^* dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce și să bea și să se veselească; iată ce trebuie să-l însoțească în mijlocul muncii lui, în zilele vieții pe care i le dă Dumnezeu sub soare.

Când mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care și-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –,

am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul^* nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla și, chiar dacă înțeleptul ar zice că a ajuns să înțeleagă, tot^** nu poate să găsească.