Cine este ca cel înţelept şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea^* omului îi luminează faţa, şi asprimea^** feţei i se schimbă.

Eu îţi spun: Păzeşte poruncile împăratului din pricina^* jurământului făcut înaintea lui Dumnezeu.

Nu^* te grăbi să pleci dinaintea lui şi nu stărui într-un lucru rău, căci el poate face tot ce vrea,

pentru că vorba împăratului are putere. Cine^* poate zice: „Ce faci?”

Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nicio nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea, şi judecata.

Căci pentru^* orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.

Dar^* el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune.

Omul^* nu este stăpân pe suflarea lui, ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.

Toate acestea le-am văzut şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face sub soare. Este o vreme când un om stăpâneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.

Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducându-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtându-se de locul sfânt şi uitaţi în^* cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!

Pentru că^* nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.

Totuşi, măcar că păcătosul face^* de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei^** ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El.

Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.

Este o deşertăciune care se petrece pe pământ: şi anume sunt oameni neprihăniţi cărora le merge ca şi celor răi, care fac fapte rele, şi sunt răi cărora le^* merge ca şi celor neprihăniţi, care fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.

Am lăudat^* dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare.

Când mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pământ – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi, nici noapte –,

am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul^* nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla şi, chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot^** nu poate să găsească.