Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să^* dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să^** alergăm cu stăruință^† în alergarea care ne stă înainte.

Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care^*, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a disprețuit rușinea și șade^** la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Uitați-vă dar^* cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine, pentru ca^** nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre.

Voi nu v-ați împotrivit încă^* până la sânge în lupta împotriva păcatului.

Și ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu^* disprețui pedeapsa Domnului și nu-ți pierde inima când ești mustrat de El.

Căci Domnul pedepsește pe^* cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.”

Suferiți^* pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepsește tatăl?

Dar, dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care^* toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.

Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au pedepsit și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui^* duhurilor și să trăim?

Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puține zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepsește pentru binele nostru, ca^* să ne facă părtași sfințeniei Lui.

Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată, pare o pricină de întristare, și nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei roada^* dătătoare de pace a neprihănirii.

Întăriți-vă^* dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți;

croiți^* cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce șchiopătează să nu se abată din cale, ci^** mai degrabă să fie vindecat.

Urmăriți^* pacea cu toți și sfințirea, fără^** care nimeni nu va vedea pe Domnul.

Luați seama^* bine ca^** nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca^† nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare și mulți să fie întinați de ea.

Vegheați să^* nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care^** pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.

Știți că mai pe urmă, când a vrut^* să capete binecuvântarea, n-a^** fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.

Voi nu v-ați apropiat de un munte^* care se putea atinge și care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,

nici de sunetul de trâmbiță, nici de glasul care vorbea în așa fel că cei ce l-au auzit au cerut^* să nu li se mai vorbească

(pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar^* un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata.”

Și^* priveliștea aceea era așa de înfricoșătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit și tremur!”).

Ci v-ați apropiat de^* muntele Sionului, de^** cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de^† zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor,

de Biserica celor întâi născuți^*, care^** sunt scriși în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul^† tuturor, de duhurile celor neprihăniți, făcuți^†† desăvârșiți,

de Isus, Mijlocitorul^* legământului celui nou, și de sângele^** stropirii, care vorbește mai bine decât^† sângele lui Abel.

Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește! Căci dacă^* n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri,

al^* cărui glas a clătinat atunci pământul și care acum a făcut făgăduința aceasta: „Voi mai clătina încă o dată^** nu numai pământul, ci și cerul.”

Cuvintele acestea, „încă o dată”, arată că schimbarea^* lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină.

Fiindcă am primit dar o împărăție care nu se poate clătina, să ne arătăm mulțumitori și să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie și cu frică,

fiindcă Dumnezeul^* nostru este „un foc mistuitor”.