De aceea, să lăsăm^* adevărurile începătoare ale lui Hristos şi să mergem spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte^** şi a credinţei în Dumnezeu,

învăţătura despre^* botezuri, despre^** punerea mâinilor, despre învierea morţilor^† şi despre^†† judecata veşnică.

Şi vom face lucrul acesta, dacă^* va voi Dumnezeu.

Căci cei ce au fost luminaţi^* odată şi au gustat darul^** ceresc şi s-au făcut părtaşi^† Duhului Sfânt

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor^*,

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi^* şi aduşi la pocăinţă, fiindcă^** ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare^* de la Dumnezeu.

Dar^*, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.

Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea.

Căci^* Dumnezeu^** nu este nedrept ca să uite osteneala^† voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, voi, care aţi ajutorat^†† şi ajutoraţi pe sfinţi.

Dorim însă ca fiecare^* din voi să arate aceeaşi râvnă, ca să păstreze până la sfârşit o^** deplină nădejde,

aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc^* făgăduinţele.

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţa, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a^* jurat pe Sine Însuşi

şi a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi foarte mult sămânţa.”

Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa.

Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul^* este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.

De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor^* făgăduinţei nestrămutarea^** hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă^* înainte,

pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare şi neclintită, care^* pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,

unde^* Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut^** „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.