De aceea, să lăsăm^* adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte^** și a credinței în Dumnezeu,

învățătura despre^* botezuri, despre^** punerea mâinilor, despre învierea morților^† și despre^†† judecata veșnică.

Și vom face lucrul acesta, dacă^* va voi Dumnezeu.

Căci cei ce au fost luminați^* odată și au gustat darul^** ceresc și s-au făcut părtași^† Duhului Sfânt

și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor^*,

și care totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși^* și aduși la pocăință, fiindcă^** ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu și-L dau să fie batjocorit.

Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare^* de la Dumnezeu.

Dar^*, dacă aduce spini și mărăcini, este lepădat și aproape să fie blestemat și sfârșește prin a i se pune foc.

Măcar că vorbim astfel, preaiubiților, totuși de la voi așteptăm lucruri mai bune și care însoțesc mântuirea.

Căci^* Dumnezeu^** nu este nedrept ca să uite osteneala^† voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat^†† și ajutorați pe sfinți.

Dorim însă ca fiecare^* din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o^** deplină nădejde,

așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc^* făgăduințele.

Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduința, fiindcă nu putea să Se jure pe unul mai mare decât El, S-a^* jurat pe Sine Însuși

și a zis: „Cu adevărat te voi binecuvânta și îți voi înmulți foarte mult sămânța.”

Și astfel, fiindcă a așteptat cu răbdare, a dobândit făgăduința.

Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul^* este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei.

De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor^* făgăduinței nestrămutarea^** hotărârii Lui, a venit cu un jurământ,

pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba și în care este cu neputință ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă^* înainte,

pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită, care^* pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului,

unde^* Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut^** „Mare Preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.