„Tu însă fă o plângere^* asupra domnului lui Israel

și zi: ‘Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii și își creștea puii în mijlocul puilor de lei.

A crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuț^* învățat să sfâșie prada și a mâncat oameni.

Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui și a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări și l-au dus în țara Egiptului^*.

Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aștepta și că s-a înșelat în nădejdea ei, a luat un alt^* pui și l-a făcut leuț.

El a^* umblat cu leii, s-a făcut leuț^**, a învățat să sfâșie prada și a mâncat oameni.

A năvălit în palatele lor și le-a nimicit cetățile; așa că țara, cu tot ce se află în ea, s-a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.

Dar împotriva lui s-au înșiruit neamurile^* din toate ținuturile de primprejur. I-au întins lațuri și a fost prins^** în groapa lor.

I-au pus un belciug în nări, l-au pus într-o cușcă și l-au dus^* la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într-o cetățuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munții^** lui Israel.

Mamă-ta, ca și tine^*, era ca o vie sădită lângă ape. Era roditoare^** și încărcată de mlădițe din pricina belșugului apelor.

Ramurile ei erau așa de tari, că se puteau face toiege de cârmuitori din ele; prin înălțimea ei^* întrecea ramurile stufoase și atrăgea privirile cu înălțimea ei și prin mulțimea mlădițelor ei.

Dar a fost smulsă cu mânie și aruncată la pământ; vântul^* de răsărit i-a uscat rodul; mlădițele ei cele puternice au fost rupte, s-au uscat și le-a mâncat focul.

Și acum este sădită în pustie, într-un pământ uscat și fără apă.

Din mlădițele ei a ieșit^* foc și i-a mâncat rodul; așa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cârmuitor. Aceasta-i o cântare de jale și va sluji drept cântare de jale^**.’”