„Tu însă fă o plângere^* asupra domnului lui Israel

şi zi: ‘Ce era mamă-ta? O leoaică. Stătea culcată cu leii şi îşi creştea puii în mijlocul puilor de lei.

A crescut pe unul din puii ei, care s-a făcut un leuţ^* învăţat să sfâşie prada şi a mâncat oameni.

Neamurile au făcut o prinsoare împotriva lui şi a fost prins în groapa lor; i-au pus un belciug în nări şi l-au dus în ţara Egiptului^*.

Leoaica, dacă a văzut că degeaba îl aştepta şi că s-a înşelat în nădejdea ei, a luat un alt^* pui şi l-a făcut leuţ.

El a^* umblat cu leii, s-a făcut leuţ^**, a învăţat să sfâşie prada şi a mâncat oameni.

A năvălit în palatele lor şi le-a nimicit cetăţile; aşa că ţara, cu tot ce se află în ea, s-a îngrozit de mugetul răcnetelor lui.

Dar împotriva lui s-au înşiruit neamurile^* din toate ţinuturile de primprejur. I-au întins laţuri şi a fost prins^** în groapa lor.

I-au pus un belciug în nări, l-au pus într-o cuşcă şi l-au dus^* la împăratul Babilonului, apoi l-au dus într-o cetăţuie, ca să nu i se mai audă glasul pe munţii^** lui Israel.

Mamă-ta, ca şi tine^*, era ca o vie sădită lângă ape. Era roditoare^** şi încărcată de mlădiţe din pricina belşugului apelor.

Ramurile ei erau aşa de tari, că se puteau face toiege de cârmuitori din ele; prin înălţimea ei^* întrecea ramurile stufoase şi atrăgea privirile cu înălţimea ei şi prin mulţimea mlădiţelor ei.

Dar a fost smulsă cu mânie şi aruncată la pământ; vântul^* de răsărit i-a uscat rodul; mlădiţele ei cele puternice au fost rupte, s-au uscat şi le-a mâncat focul.

Şi acum este sădită în pustie, într-un pământ uscat şi fără apă.

Din mlădiţele ei a ieşit^* foc şi i-a mâncat rodul; aşa că nu mai are ramuri tari, bune pentru un toiag de cârmuitor. Aceasta-i o cântare de jale şi va sluji drept cântare de jale^**.’”