Zidirea Templului începe iarăşi
Ei le-au mai* zis: „Care sunt numele oamenilor care zidesc clădirea aceasta?”
Dar ochiul* lui Dumnezeu veghea asupra bătrânilor iudeilor. Şi au lăsat să meargă înainte lucrările până la trimiterea unei înştiinţări către Darius şi până la primirea unei scrisori** de la el în această privinţă.
I-au trimis o scrisoare cu următorul cuprins:„Către împăratul Darius, sănătate!
Să ştie împăratul că ne-am dus în ţinuturile lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui mare. Ea se zideşte din pietre cioplite şi în pereţi se pune lemn; lucrul merge repede şi izbuteşte în mâinile lor.
Am întrebat pe bătrâni şi le-am vorbit aşa: ‘Cine v-a dat* învoire să zidiţi casa aceasta şi să ridicaţi zidurile acestea?’
Le-am cerut şi numele lor, ca să ţi le facem cunoscute, şi am pus în scris numele oamenilor care sunt în fruntea lor.
Iată răspunsul pe care ni l-au dat: ‘Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor şi al pământului şi zidim din nou casa care fusese zidită acum mulţi ani. Un mare împărat* al lui Israel o zidise şi o isprăvise.
Dar, după ce* părinţii noştri au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat în mâinile lui Nebucadneţar**, împăratul Babilonului, haldeeanul care a nimicit casa aceasta şi a luat pe popor rob la Babilon.
Şi chiar împăratul Cirus a scos din templul din Babilon uneltele de aur* şi de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care le luase Nebucadneţar din Templul de la Ierusalim şi le dusese în templul din Babilon, le-a dat în mâna aşa-zisului** Şeşbaţar, pe care l-a pus dregător,
şi i-a zis: «Ia uneltele acestea, du-te de le pune în Templul din Ierusalim şi să se zidească din nou Casa lui Dumnezeu pe locul unde era.»
Acest Şeşbaţar a venit dar şi a pus* temeliile Casei lui Dumnezeu la Ierusalim. De atunci până acum se zideşte ea, şi nu s-a** isprăvit.’
Acum, dacă împăratul găseşte cu cale, să se facă cercetări* în casa vistieriilor împăratului la Babilon, ca să vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o poruncă pentru zidirea Casei acesteia a lui Dumnezeu la Ierusalim. Apoi, să ne trimită împăratul voinţa lui asupra acestui lucru.”