Iacov la Laban
Iacov a pornit la drum şi s-a dus în ţara* celor ce locuiesc la Răsărit.
S-a uitat înainte şi iată că pe câmp era o fântână, şi lângă ea erau trei turme de oi care se odihneau, căci la fântâna aceasta obişnuiau ciobanii să-şi adape turmele. Şi piatra de pe gura fântânii era mare.
Toate turmele se strângeau acolo; ciobanii prăvăleau piatra de pe gura fântânii, adăpau turmele şi apoi puneau piatra iarăşi la loc pe gura fântânii.
Iacov a zis păstorilor: „Fraţilor, de unde sunteţi?” „Din Haran”, au răspuns ei.
El le-a zis: „Cunoaşteţi pe Laban, fiul lui Nahor?” „Îl cunoaştem”, i-au răspuns ei.
El le-a zis: „Este* sănătos?” „Sănătos”, au răspuns ei. Şi tocmai atunci venea Rahela, fata lui, cu oile.
El a zis: „Iată, soarele este încă sus şi-i prea devreme ca să strângeţi vitele: adăpaţi oile, apoi duceţi-vă şi paşteţi-le iarăşi.”
Ei au răspuns: „Nu putem până nu se vor strânge toate turmele; atunci se prăvăleşte piatra de pe gura fântânii şi vom adăpa oile.”
Apoi Iacov a sărutat* pe Rahela şi a început să plângă tare.
Iacov a spus Rahelei că este rudă cu tatăl* ei, că este fiul Rebecăi. Şi ea a dat fuga** de a spus tatălui său.
Lea şi Rahela
Laban însă avea două fete: cea mai mare se numea Lea şi cea mai mică, Rahela.
Lea avea ochii slabi, dar Rahela era frumoasă la statură şi mândră la faţă.
Iacov iubea pe Rahela şi a zis: „Îţi voi* sluji şapte ani pentru Rahela, fata ta cea mai mică.”
Şi Laban a răspuns: „Mai bine să ţi-o dau ţie, decât s-o dau altuia. Rămâi la mine!”
Astfel, Iacov a slujit* şapte ani pentru Rahela; şi anii aceştia i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea.
În urmă, Iacov a zis lui Laban: „Dă-mi nevasta, căci mi s-a împlinit sorocul, ca să intru* la ea.”
Laban a adunat pe toţi oamenii locului şi a făcut un ospăţ*.
Seara, a luat pe fiică-sa Lea şi a adus-o la Iacov, care s-a culcat cu ea.
Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Lea pe roaba sa Zilpa.
A doua zi dimineaţă, iată că era Lea. Atunci, Iacov a zis lui Laban: „Ce mi-ai făcut? Nu ţi-am slujit oare pentru Rahela? Pentru ce m-ai înşelat?”
Laban a răspuns: „În locul acesta nu-i obicei să se dea cea mai tânără înaintea celei mai mari.
Isprăveşte* săptămâna cu aceasta, şi-ţi vom da şi pe cealaltă pentru slujba pe care o vei mai face la mine alţi şapte ani.”
Iacov a făcut aşa şi a isprăvit săptămâna cu Lea; apoi, Laban i-a dat de nevastă pe fiică-sa Rahela.
Şi Laban a dat ca roabă fetei sale Rahela pe roaba sa Bilha.
Iacov a intrat şi la Rahela, pe care o iubea* mai mult decât pe Lea, şi a mai slujit la Laban** alţi şapte ani.
Copiii făcuţi lui Iacov de Lea
Lea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, căruia i-a pus numele Ruben (Vedeţi fiu); „căci”, a zis ea, „Domnul a văzut* mâhnirea mea, şi acum bărbatul meu are să mă iubească negreşit”.
A rămas iarăşi însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „Domnul a auzit că nu eram iubită şi mi-a dat şi pe acesta.” De aceea, i-a pus numele Simeon (Ascultare).
Iar a rămas însărcinată şi a născut un fiu şi a zis: „De data aceasta, bărbatul meu se va alipi de mine, căci i-am născut trei fii.” De aceea i-a pus numele Levi (Alipire).