M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez* și să văd** ce are să-mi spună Domnul și ce-mi va răspunde la plângerea mea.
Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el, dar cel neprihănit* va trăi prin credința lui.
Ca și cel beat și semeț, cel mândru nu stă liniștit, ci își lărgește gura ca Locuința morților*, este nesățios ca moartea, așa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el și toate popoarele le trage la el.
Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs și de* pomină? Se va zice: ‘Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?’
Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi și vei ajunge prada lor?
Vai de cel ce strânge câștiguri* nelegiuite pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul** într-un loc înalt și să scape din mâna nenorocirii!
Rușinea casei tale ți-ai croit nimicind o mulțime de popoare și împotriva ta însuți ai păcătuit.
Căci piatra din mijlocul zidului strigă și lemnul care leagă grinda îi răspunde.
Iată, când Domnul oștirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc* pentru foc și neamurile se trudesc degeaba.
Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei* Domnului, ca fundul mării de apele care-l acoperă.
Te vei sătura de rușine, în loc de slavă; bea* și tu și dezvelește-te! Îți va veni și ție rândul să iei paharul din dreapta Domnului și va veni rușinea peste slava ta.
Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta și pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui* oamenilor și silniciile făcute în țară, împotriva cetății și împotriva tuturor locuitorilor ei.
La ce ar putea folosi* un chip cioplit, pe care-l cioplește lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat, care** învață pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-și pună încrederea în el, pe când el făurește numai niște idoli muți†?