Fraţii mei, să nu* fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi** că vom primi o judecată mai aspră.
Toţi greşim în* multe feluri. Dacă** nu greşeşte cineva în vorbire, este† un om desăvârşit şi poate să-şi ţină în frâu tot trupul.
De pildă, dacă punem cailor* frâul în gură, ca să ne asculte, le cârmuim tot trupul.
Iată, şi corăbiile, cât de mari sunt, şi, măcar că sunt mânate de vânturi iuţi, totuşi sunt cârmuite de o cârmă foarte mică, după gustul cârmaciului.
Tot aşa şi limba* este un mic mădular şi se făleşte cu lucruri mari**. Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!
Limba* este şi ea un foc, este o lume de nelegiuiri. Ea este acela dintre mădularele noastre care întinează** tot trupul şi aprinde roata vieţii, când este aprinsă de focul gheenei.
Toate soiurile de fiare, de păsări, de târâtoare, de vieţuitoare de mare se îmblânzesc şi au fost îmblânzite de neamul omenesc,
dar limba niciun om n-o poate îmblânzi. Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină* de o otravă de moarte.
Din aceeaşi gură ies şi binecuvântarea, şi blestemul! Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!
Oare din aceeaşi vână a izvorului ţâşneşte şi apă dulce, şi apă amară?
Fraţii mei, poate oare un smochin să facă măsline sau o viţă să facă smochine? Nici apa sărată nu poate da apă dulce.
Dar, dacă aveţi în inima voastră pizmă* amară şi un duh de ceartă, să nu** vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.
Înţelepciunea aceasta* nu vine de sus, ci este pământească, firească, drăcească.
Înţelepciunea* care vine de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică**.
Şi* roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.