Legământul călcat
Iată Cuvântul Domnului care a vorbit lui Ieremia din partea Domnului astfel:
„Ascultați cuvintele acestui legământ și spuneți-le oamenilor lui Iuda și locuitorilor Ierusalimului!
Zi-le: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israel: «Blestemat* să fie omul care n-ascultă cuvintele legământului acestuia
pe care l-am poruncit părinților voștri în ziua când i-am scos din țara Egiptului, din* cuptorul de fier, zicând: ‹Ascultați** glasul Meu și faceți tot ce vă voi porunci, și veți fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul vostru›,
atunci voi împlini jurământul* pe care l-am făcut părinților voștri că le voi da o țară în care curge lapte și miere, cum vedeți astăzi.»’” Și eu am răspuns: „Amin, Doamne!”
Căci am înștiințat pe părinții voștri din ziua când i-am scos din țara Egiptului și până în ziua de azi; i-am înștiințat în toate* diminețile zicând: «Ascultați glasul Meu!»
Domnul mi-a zis: „Este o uneltire* între bărbații lui Iuda și între locuitorii Ierusalimului.
S-au întors la* nelegiuirile celor dintâi părinți ai lor, care n-au vrut să asculte cuvintele Mele și s-au dus și ei după alți dumnezei ca să le slujească. Casa lui Israel și casa lui Iuda au călcat legământul Meu pe care-l făcusem cu părinții lor.”
Cetățile lui Iuda și locuitorii Ierusalimului se vor duce să cheme* pe dumnezeii cărora le aduc tămâie, dar nu-i vor scăpa la vremea nenorocirii lor.
Tu însă nu mijloci* pentru poporul acesta, nu înălța nici cereri, nici rugăciuni pentru ei, căci nu-i voi asculta nicidecum când Mă vor chema din pricina nenorocirii lor.
Ce ar putea* să facă preaiubitul Meu popor în Casa Mea? Să facă o mulțime de nelegiuiri** în ea? Vor îndepărta juruințele și carnea sfântㆠrăutatea dinaintea ta? Atunci ai putea să te†† bucuri!
Domnul mi-a dat de știre și am știut; atunci Tu mi-ai arătat faptele lor.
Dar eu eram ca un miel blând pe care-l duci la măcelărie și nu știam planurile rele* pe care le urzeau ei împotriva mea, zicând: „Să nimicim pomul cu rodul lui, să-l stârpim** din pământul† celor vii, ca să nu i se mai pomenească numele.”
O, Doamne, Dumnezeul oștirilor, Tu, care ești un judecător drept, care cercetezi* rărunchii și inimile, fă-mă să văd răzbunarea Ta împotriva lor, căci Ție Îți încredințez pricina mea!
De aceea, așa vorbește Domnul împotriva oamenilor din Anatot, care vor să-ți ia viața* și zic: „Nu proroci** în Numele Domnului, căci vei muri ucis de mâna noastră!”
De aceea, așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foamete.
Și niciunul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot în anul când îi voi* pedepsi.”