Urgii și robie
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
„Să nu-ți iei nevastă și să n-ai în locul acesta nici fii, nici fiice!”
Căci așa vorbește Domnul despre fiii și fiicele care se vor naște în locul acesta, despre mamele care-i vor naște și despre tații lor care le vor da naștere în țara aceasta:
„Vor muri doborâți de boală* rea. Nimeni nu-i va plânge**, nici nu-i va îngropa, ci vor fi ca un gunoi† pe pământ; vor pieri de sabie și de foamete, și trupurile†† lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului.”
Căci așa vorbește Domnul: „Să nu intri în nicio casă* de jale, să nu plângi în ea și nici să nu te bocești cu ei, căci Mi-am luat înapoi de la poporul acesta pacea Mea”, zice Domnul, „bunătatea și îndurarea Mea.
Nimeni nu le va pune masa în timpul jelirii ca să-i mângâie pentru cel mort și nimeni nu le va întinde paharul* mângâierii pentru tatăl sau pentru mama lor.
Să nu intri nici într-o casă de petrecere, ca să te așezi cu ei, să mănânci și să bei.”
Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi face să înceteze* în locul acesta, sub ochii voștri și în zilele voastre, strigătele de bucurie și strigătele de veselie, cântecele mirelui și cântecele miresei.
Când vei vesti poporului acestuia toate aceste lucruri, ei îți vor zice: ‘Pentru ce* ne amenință Domnul cu toate aceste mari nenorociri? Ce nelegiuire și ce păcat am făcut împotriva Domnului Dumnezeului nostru?’
Atunci să le răspunzi: ‘Părinții voștri* M-au părăsit’, zice Domnul, ‘s-au dus după alți dumnezei, le-au slujit și s-au închinat înaintea lor, iar pe Mine M-au părăsit și n-au păzit Legea Mea!
De aceea*, vă voi muta din țara aceasta într-o țară** pe care n-ați cunoscut-o nici voi, nici părinții voștri și acolo veți sluji altor dumnezei, zi și noapte, căci nu vă voi ierta!’
De aceea, iată, vin* zile”, zice Domnul, „când nu se va mai zice: ‘Viu este Domnul, care a scos din țara Egiptului pe copiii lui Israel!’
Iată, trimit o mulțime* de pescari”, zice Domnul, „și-i vor pescui; și, după aceea, voi trimite o mulțime de vânători și-i vor vâna pe toți munții și pe toate dealurile și în crăpăturile stâncilor.
Doamne, tăria*, cetățuia și scăparea** mea în ziua necazului! Neamurile vor veni la Tine de la marginile pământului și vor zice: „Părinții noștri n-au moștenit decât minciună, idoli deșerți, care nu sunt de niciun† ajutor!”