Marea bătălie la apele Merom
la împărații care erau la miazănoapte de munte, în câmpia de la miazăzi de Chineret*, în vale și pe înălțimile Dorului** la apus,
Au ieșit ei și toate oștirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul* care este pe marginea mării, și având cai și care în foarte mare număr.
Toți împărații aceștia au hotărât un loc de întâlnire și au venit de au tăbărât împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel.
Iosua cu toți oamenii lui de război au venit pe neașteptate peste ei la apele Merom și s-au năpustit în mijlocul lor.
Iosua le-a făcut cum* îi spusese Domnul: cailor le-a tăiat vinele picioarelor, iar carele lor le-a ars în foc.
Cuceriri făcute la miazănoapte și în cealaltă parte a țării
La întoarcere și în același timp, Iosua a luat Hațorul și a trecut prin sabie pe împăratul lui. Hațorul era mai înainte capitala tuturor acestor împărății.
Au trecut prin ascuțișul sabiei și au nimicit cu desăvârșire pe toți cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din ce avea suflare de viață și au pus foc Hațorului.
Iosua a luat, de asemenea, toate cetățile împăraților acelora, și pe toți împărații lor i-a trecut prin ascuțișul sabiei și i-a nimicit cu desăvârșire, cum* poruncise Moise, robul Domnului.
Dar Israel n-a ars niciuna din cetățile așezate pe dealuri, afară numai de Hațor, care a fost arsă de Iosua.
Copiii lui Israel au păstrat pentru ei toată prada cetăților acelora și vitele, dar au trecut prin ascuțișul sabiei pe toți oamenii, până i-au nimicit, fără să lase ceva din ce are suflare de viață.
Iosua* a împlinit poruncile date de Domnul robului Său** Moise și de Moise lui† Iosua; n-a lăsat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise Domnul.
Războiul pe care l-a purtat Iosua împotriva tuturor acestor împărați a ținut multă vreme.
Căci Domnul* a îngăduit ca popoarele acelea să-și împietrească inima și să lupte împotriva lui Israel, pentru ca Israel să le nimicească cu desăvârșire, fără să aibă milă de ele, și să le nimicească, după cum** poruncise lui Moise Domnul.
În același timp, Iosua a pornit și a nimicit pe anachimi*, din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda și din tot muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desăvârșire, împreună cu cetățile lor.
N-au rămas deloc anachimi în țara copiilor lui Israel; n-au rămas decât la Gaza, la Gat* și la Asdod**.
Iosua a pus stăpânire deci pe toată țara, potrivit* cu tot ce spusese lui Moise Domnul. Și Iosua a dat-o de moștenire lui Israel, fiecăruia i-a dat partea lui**, după semințiile lor. Apoi țara† s-a odihnit de război.