M-am dezgustat^* de viaţă! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi^** în amărăciunea sufletului meu.

Eu zic lui Dumnezeu: ‘Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine!

Îţi place să chinuieşti, să dispreţuieşti făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ţi strălucească bunăvoinţa peste sfatul celor răi?

Oare ai ochi de carne, sau vezi^* cum vede un om?

Zilele Tale sunt ca zilele omului şi anii Tăi ca anii lui,

ca să cercetezi fărădelegea mea şi să cauţi păcatul meu,

când^* ştii bine că nu sunt vinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?

Mâinile^* Tale m-au făcut şi m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Şi Tu să mă nimiceşti!

Adu-Ţi aminte^* că Tu m-ai lucrat ca lutul! Şi vrei din nou să mă prefaci în ţărână?

Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?

M-ai îmbrăcat^* cu piele şi carne, m-ai ţesut cu oase şi vine;

mi-ai dat bunăvoinţa Ta şi viaţa, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile şi paza Ta.

Iată totuşi ce ascundeai în inima Ta, iată, ştiu acum ce aveai de gând:

ca, dacă păcătuiesc, să mă^* pândeşti şi să nu-mi ierţi fărădelegea.

Dacă sunt vinovat, vai^* de mine! Dacă sunt nevinovat^**, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de ruşine şi cufundat în ticăloşia^† mea.

Şi dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmăreşti^* ca un leu, mă loveşti cu lucruri de mirat,

Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îţi creşte mânia împotriva mea şi mă năpădeşti cu o droaie de nenorociri.

Pentru ce^* m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aş fi murit, şi ochiul să nu mă fi văzut!

Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, şi din pântecele mamei mele aş fi trecut în mormânt!

Nu sunt^* zilele mele destul de puţine? Să mă lase^** dar, să plece^† de la mine şi să răsuflu puţin

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

în ţara^* întunericului şi a umbrei^** morţii, în ţara negurii adânci, unde domnesc umbra morţii şi neorânduiala şi unde lumina este ca întunericul!’”