M-am dezgustat^* de viață! Voi da drum slobod plângerii mele, voi vorbi^** în amărăciunea sufletului meu.

Eu zic lui Dumnezeu: ‘Nu mă osândi! Arată-mi pentru ce Te cerți cu mine!

Îți place să chinuiești, să disprețuiești făptura mâinilor Tale, în timp ce faci să-Ți strălucească bunăvoința peste sfatul celor răi?

Oare ai ochi de carne, sau vezi^* cum vede un om?

Zilele Tale sunt ca zilele omului și anii Tăi ca anii lui,

ca să cercetezi fărădelegea mea și să cauți păcatul meu,

când^* știi bine că nu sunt vinovat și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?

Mâinile^* Tale m-au făcut și m-au zidit, ele m-au întocmit în întregime… Și Tu să mă nimicești!

Adu-Ți aminte^* că Tu m-ai lucrat ca lutul! Și vrei din nou să mă prefaci în țărână?

Nu m-ai muls ca laptele? Nu m-ai închegat ca brânza?

M-ai îmbrăcat^* cu piele și carne, m-ai țesut cu oase și vine;

mi-ai dat bunăvoința Ta și viața, m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.

Iată totuși ce ascundeai în inima Ta, iată, știu acum ce aveai de gând:

ca, dacă păcătuiesc, să mă^* pândești și să nu-mi ierți fărădelegea.

Dacă sunt vinovat, vai^* de mine! Dacă sunt nevinovat^**, nu îndrăznesc să-mi ridic capul, sătul de rușine și cufundat în ticăloșia^† mea.

Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești^* ca un leu, mă lovești cu lucruri de mirat,

Îmi pui înainte noi martori împotrivă, Îți crește mânia împotriva mea și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.

Pentru ce^* m-ai scos din pântecele mamei mele? O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut!

Aș fi ca și cum n-aș fi fost, și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt!

Nu sunt^* zilele mele destul de puține? Să mă lase^** dar, să plece^† de la mine și să răsuflu puțin

înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,

în țara^* întunericului și a umbrei^** morții, în țara negurii adânci, unde domnesc umbra morții și neorânduiala și unde lumina este ca întunericul!’”