Iov a luat cuvântul şi a zis:

„Până când îmi veţi întrista sufletul şi mă veţi zdrobi cu cuvântările voastre?

Iată că de zece ori m-aţi batjocorit^*. Nu vă este ruşine să vă purtaţi aşa?

Dacă am păcătuit cu adevărat, numai eu sunt răspunzător de aceasta.

Credeţi că mă puteţi lua^* de sus? Credeţi că mi-aţi dovedit că sunt vinovat?

Atunci, să ştiţi că Dumnezeu mă urmăreşte şi mă înveleşte cu laţul Lui.

Iată, ţip de silnicie, şi nimeni nu răspunde; cer dreptate, şi dreptate nu este!

Mi-a tăiat orice ieşire^* şi nu pot trece; a răspândit întuneric pe cărările mele.

M-a despuiat de slava^* mea, mi-a luat cununa de pe cap,

m-a zdrobit din toate părţile şi pier, mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.

S-a aprins de mânie împotriva mea, S-a purtat cu mine ca şi cu un vrăjmaş^*.

Oştile Lui au pornit deodată înainte, şi-au croit drum^* până la mine şi au tăbărât în jurul cortului meu.

A depărtat pe fraţii mei^* de la mine, şi prietenii mei s-au înstrăinat de mine.

Rudele mele m-au părăsit, şi cei mai de aproape ai mei m-au uitat.

Casnicii mei şi slugile mele mă privesc ca pe un străin, în ochii lor sunt un necunoscut.

Chem pe robul meu, şi nu răspunde; îl rog cu gura mea, şi degeaba.

Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele şi duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.

Până şi copiii^* mă dispreţuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.

Aceia^* în care mă încredeam mă urăsc, aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.

Oasele mi se ţin de piele^* şi de carne; nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinţi.

Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei! Căci mâna^* lui Dumnezeu m-a lovit.

De ce mă urmăriţi^* ca Dumnezeu? Şi nu vă mai săturaţi de carnea mea?

O! Aş vrea ca vorbele mele să fie scrise, să fie scrise într-o carte;

aş vrea să fie săpate cu un priboi de fier şi cu plumb în stâncă pe vecie…

Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne^*, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.

Atunci veţi zice: ‘Pentru ce-l^* urmăream noi?’ Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.

Temeţi-vă de sabie, căci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Şi să^* ştiţi că este o judecată.”