A doua cuvântare a lui Ţofar
Ţofar din Naama a luat cuvântul şi a zis:
„Gândurile mele mă silesc să răspund, şi frământarea mea nu-mi dă pace.
Am auzit mustrări care mă umplu de ruşine, şi, din adâncul minţii mele, duhul mă face să răspund.
Nu ştii tu că de mult de tot, de când a fost aşezat omul pe pământ,
biruinţa celor răi a fost scurtă* şi bucuria nelegiuitului, numai de o clipă?
Chiar dacă s-ar înălţa* până la ceruri şi capul i-ar ajunge până la nori,
Peste fiii lui vor năvăli cei săraci, şi mâinile lui* vor da înapoi ce a răpit cu sila.
Dulce era răul în gura lui. Îl ascundea sub limbă,
îl mesteca întruna şi nu-l lăsa; îl ţinea în cerul gurii,
dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui, va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
Bogăţiile înghiţite le va vărsa, Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
Otravă de aspidă a supt, şi de aceea limba năpârcii îl va ucide.
va da înapoi* ce a câştigat şi nu va mai trage folos din câştig; va da înapoi tot ce a luat şi nu se va mai bucura de el,
căci a asuprit pe săraci şi i-a lăsat să piară, a dărâmat case şi nu le-a zidit la loc.
Lăcomia lui n-a cunoscut* margini, dar nu va scăpa ce are mai scump.
Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bunăstarea lui nu va ţine.
În mijlocul belşugului va fi în nevoie; mâna tuturor ticăloşilor se va ridica asupra lui.
Şi iată, ca să-i umple pântecele, Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui şi-l va sătura* cu o ploaie de săgeţi.
Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui; va fi mistuit de un foc* pe care nu-l va aprinde omul, şi ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
Cerurile îi vor dezveli fărădelegea, şi pământul se va ridica împotriva lui.
Veniturile casei lui se vor pierde, vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
Aceasta* este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, aceasta este moştenirea pe care i-o hotărăşte Dumnezeu.”