Iov a luat cuvântul şi a zis:

„Cât de bine ştii tu să vii în ajutorul slăbiciunii! Cum dai tu ajutor braţului fără putere!

Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere! Ce belşug de înţelepciune dai tu la iveală!

Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Şi al cui duh vorbeşte prin tine?

Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape şi sub locuitorii lor.

Înaintea Lui, Locuinţa morţilor este goală^*, adâncul n-are acoperiş.

El întinde^* miazănoaptea asupra golului şi spânzură Pământul pe nimic.

Leagă^* apele în norii Săi şi norii nu se sparg sub greutatea lor.

Acoperă faţa scaunului Său de domnie şi Îşi întinde norul peste el.

A tras^* o boltă pe faţa apelor, ca hotar între lumină şi întuneric.

Stâlpii cerului se clatină şi se înspăimântă la ameninţarea Lui.

Prin puterea Lui tulbură^* marea, prin priceperea Lui îi sfărâmă furia.

Suflarea Lui^* înseninează cerul, mâna Lui străpunge şarpele^** fugar.

Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”