Argintul are o mină de unde se scoate şi aurul are un loc de unde este scos ca să fie curăţit.
Fierul se scoate din pământ şi piatra se topeşte ca să dea arama.
Omul pune capăt întunericului, cercetează, până în ţinuturile cele mai adânci, pietrele ascunse în negura şi în umbra morţii.
Sapă o fântână departe de locurile locuite; picioarele nu-i mai sunt de ajutor, stă atârnat şi se clatină, departe de locuinţele omeneşti.
Pământul, de unde iese pâinea, este răscolit înăuntrul lui ca de foc;
pietrele lui cuprind safir şi în el se găseşte pulbere de aur.
Pasărea de pradă nu-i cunoaşte cărarea. Ochiul vulturului n-a zărit-o,
cele mai trufaşe dobitoace n-au călcat pe ea şi leul n-a trecut niciodată pe ea.
Omul îşi pune mâna pe stânca de cremene şi răstoarnă munţii din rădăcină.
Sapă şanţuri în stânci şi ochiul lui priveşte tot ce este de preţ în ele.
Opreşte curgerea apelor şi scoate la lumină ce este ascuns.
Dar* înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii?
Adâncul* zice: ‘Nu este în mine’, şi marea zice: ‘Nu este la mine.’
Ea* nu se dă în schimbul aurului curat, nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
nu se cântăreşte pe aurul din Ofir, nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul, nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
Mărgeanul şi cristalul nu sunt nimic pe lângă ea: înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele.
Topazul din Etiopia nu este ca ea şi aurul curat nu se cumpăneşte cu ea.
De unde* vine atunci înţelepciunea? Unde este locuinţa priceperii?
Este ascunsă de ochii tuturor celor vii, este ascunsă de păsările cerului.
Adâncul* şi moartea zic: ‘Noi am auzit vorbindu-se de ea.’
Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa.
Când a rânduit* greutatea vântului şi când a hotărât măsura apelor,
atunci a văzut înţelepciunea şi a arătat-o, i-a pus temeliile şi a pus-o la încercare.