La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot şi sare din locul ei.
Ascultaţi, ascultaţi trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
Îl rostogoleşte pe toată întinderea cerurilor şi fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
El zice zăpezii*: ‘Cazi pe pământ!’ Zice acelaşi lucru ploii, chiar şi celor mai puternice ploi.
Pecetluieşte mâna tuturor oamenilor, pentru ca toţi să se recunoască* de făpturi ale Lui.
Fiara sălbatică se* trage într-o peşteră şi se culcă în vizuina ei.
Vijelia vine de la miazăzi şi frigul, din vânturile de la miazănoapte.
Dumnezeu, prin suflarea* Lui, face gheaţa şi micşorează locul apelor mari.
Încarcă norii cu aburi şi-i risipeşte scânteietori;
Îi face să pară ca o nuia* cu care loveşte pământul** sau ca un semn al† dragostei Lui.
Iov, ia aminte la aceste lucruri! Priveşte* liniştit minunile lui Dumnezeu!
Ştii cum cârmuieşte Dumnezeu norii şi cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
Ştii pentru ce ţi se încălzesc veşmintele când se odihneşte pământul de vântul de miazăzi?
Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neştiutori ca să-I putem vorbi.
Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-şi doreşte pierderea?
Acum, fireşte, nu putem vedea lumina soarelui care străluceşte în dosul norilor, dar va trece un vânt şi-l va curăţi.
De la miazănoapte ne vine aurora şi ce înfricoşată este măreţia care înconjoară pe Dumnezeu!
Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge*, căci este mare în** tărie, dar dreptul şi dreptatea deplină El nu le frânge.
De aceea, oamenii trebuie să se teamă* de El; El nu-Şi îndreaptă privirile spre cei ce se cred** înţelepţi.”