La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot și sare din locul ei.
Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său, bubuitul care iese din gura Lui!
Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor și fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
El zice zăpezii*: ‘Cazi pe pământ!’ Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi.
Pecetluiește mâna tuturor oamenilor, pentru ca toți să se recunoască* de făpturi ale Lui.
Fiara sălbatică se* trage într-o peșteră și se culcă în vizuina ei.
Vijelia vine de la miazăzi și frigul, din vânturile de la miazănoapte.
Dumnezeu, prin suflarea* Lui, face gheața și micșorează locul apelor mari.
Încarcă norii cu aburi și-i risipește scânteietori;
Îi face să pară ca o nuia* cu care lovește pământul** sau ca un semn al† dragostei Lui.
Iov, ia aminte la aceste lucruri! Privește* liniștit minunile lui Dumnezeu!
Știi cum cârmuiește Dumnezeu norii și cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
Știi pentru ce ți se încălzesc veșmintele când se odihnește pământul de vântul de miazăzi?
Arată-ne ce trebuie să-I spunem. Căci suntem prea neștiutori ca să-I putem vorbi.
Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi? Dar care este omul care-și dorește pierderea?
Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor, dar va trece un vânt și-l va curăți.
De la miazănoapte ne vine aurora și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!
Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge*, căci este mare în** tărie, dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frânge.
De aceea, oamenii trebuie să se teamă* de El; El nu-Și îndreaptă privirile spre cei ce se cred** înțelepți.”