Ştii tu când îşi fac caprele sălbatice puii? Vezi tu pe cerboaice^* când fată?

Numeri tu lunile în care sunt însărcinate şi cunoşti tu vremea când nasc?

Ele se pleacă, fată puii şi scapă iute de durerile lor.

Puii lor prind vlagă şi cresc sub cerul slobod; pleacă şi nu se mai întorc la ele.

Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic, izbăvindu-l de orice legătură?

I-am dat^* ca locuinţă pustiul şi pământul sărac ca locaş.

El râde de zarva cetăţilor şi n-aude strigătele stăpânului care-l mână.

Străbate munţii ca să-şi găsească hrana şi umblă după tot ce este verde.

Vrea bivolul sălbatic^* să fie în slujba ta? Şi stă el noaptea la ieslea ta?

Îl poţi lega tu cu o funie ca să tragă o brazdă? Merge el după tine ca să grăpeze bulgării din văi?

Te încrezi tu în el pentru că puterea lui este mare? Şi-i laşi tu grija lucrărilor tale?

Te laşi tu pe el pentru căratul roadelor tale, ca să le strângă în aria ta?

Aripa struţului bate cu veselie, de-ai zice că este aripa şi penişul berzei.

Dar struţoaica îşi încredinţează pământului ouăle şi le lasă să se încălzească în nisip.

Ea uită că piciorul le poate strivi, că o fiară de câmp le poate călca în picioare.

Este aspră^* cu puii săi, de parcă nici n-ar fi ai ei. Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!

Căci Dumnezeu nu i-a dat înţelepciune^* şi nu i-a făcut parte de pricepere.

Când se scoală şi porneşte, râde de cal şi de călăreţul lui.

Tu dai putere calului şi-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?

Tu-l faci să sară ca lăcusta? Nechezatul lui puternic răspândeşte groaza.

Scurmă pământul şi, mândru de puterea lui, se aruncă^* asupra celor înarmaţi;

îşi bate joc de frică, nu se teme şi nu se dă înapoi dinaintea sabiei.

Zăngăneşte tolba cu săgeţi pe el, suliţa şi lancea strălucesc,

fierbe de aprindere, mănâncă pământul, n-are astâmpăr când răsună trâmbiţa.

La sunetul trâmbiţei parcă zice: ‘Înainte!’ De departe miroase bătălia, glasul ca de tunet al căpeteniilor şi strigătele de luptă.

Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul şi îşi întinde aripile spre miazăzi?

Oare din porunca ta se înalţă vulturul şi îşi aşază cuibul^* pe înălţimi?

El locuieşte în stânci, acolo îşi are locuinţa, pe vârful zimţat al stâncilor şi pe vârful munţilor.

De acolo descoperă el prada şi îşi cufundă privirile în depărtare după ea.

Puii lui îi beau sângele; şi acolo unde sunt hoituri^*, acolo-i şi vulturul.”