Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:

„Dacă vom îndrăzni să-ţi vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

De multe ori tu ai învăţat pe alţii şi ai întărit mâinile^* slăbite.

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau şi ai întărit genunchii^* care se îndoiau.

Şi acum, când este vorba de tine, eşti slab! Acum, când eşti atins tu, te tulburi! Nu este frica^* ta de Dumnezeu sprijinul tău?

Nădejdea^* ta nu-i neprihănirea ta?

Adu-ţi aminte, te rog! Care nevinovat^* a pierit? Care oameni neprihăniţi au fost nimiciţi?

După câte am văzut eu, numai cei ce ară^* fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciţi de vântul mâniei Lui.

Mugetul leilor încetează, dinţii^* puilor de lei sunt zdrobiţi!

Leul^* bătrân piere din lipsă de pradă şi puii leoaicei se risipesc.

Un cuvânt s-a furişat până la mine, şi urechea mea i-a prins sunetele uşoare.

În clipa când^* vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundaţi într-un somn adânc,

m-a apucat groaza^* şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat.

Un duh a trecut pe lângă mine… Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…

Un chip cu o înfăţişare necunoscută era înaintea ochilor mei. Şi am auzit un glas care şoptea încetişor:

‘Fi-va omul^* fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’

Dacă n-are încredere Dumnezeu^* nici în slujitorii Săi, dacă găseşte El greşeli chiar la îngerii Săi,

cu cât^* mai mult la cei ce locuiesc în case^** de lut, care îşi trag obârşia din ţărână şi pot fi zdrobiţi ca un vierme!

De dimineaţă până seara sunt^* zdrobiţi, pier pentru totdeauna şi nimeni nu ţine seama de ei.

Li se^* taie firul vieţii, mor şi tot n-au căpătat înţelepciunea!^**