Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:

„Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra? Dar cine ar putea să tacă?

De multe ori tu ai învățat pe alții și ai întărit mâinile^* slăbite.

Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau și ai întărit genunchii^* care se îndoiau.

Și acum, când este vorba de tine, ești slab! Acum, când ești atins tu, te tulburi! Nu este frica^* ta de Dumnezeu sprijinul tău?

Nădejdea^* ta nu-i neprihănirea ta?

Adu-ți aminte, te rog! Care nevinovat^* a pierit? Care oameni neprihăniți au fost nimiciți?

După câte am văzut eu, numai cei ce ară^* fărădelegea și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!

Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu, nimiciți de vântul mâniei Lui.

Mugetul leilor încetează, dinții^* puilor de lei sunt zdrobiți!

Leul^* bătrân piere din lipsă de pradă și puii leoaicei se risipesc.

Un cuvânt s-a furișat până la mine, și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.

În clipa când^* vedeniile de noapte frământă gândul, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc,

m-a apucat groaza^* și spaima, și toate oasele mi-au tremurat.

Un duh a trecut pe lângă mine… Tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…

Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei. Și am auzit un glas care șoptea încetișor:

‘Fi-va omul^* fără vină înaintea lui Dumnezeu? Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?’

Dacă n-are încredere Dumnezeu^* nici în slujitorii Săi, dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,

cu cât^* mai mult la cei ce locuiesc în case^** de lut, care își trag obârșia din țărână și pot fi zdrobiți ca un vierme!

De dimineață până seara sunt^* zdrobiți, pier pentru totdeauna și nimeni nu ține seama de ei.

Li se^* taie firul vieții, mor și tot n-au căpătat înțelepciunea!^**