„Am dat poruncă sfintei Mele oștiri”, zice Domnul, „am chemat pe vitejii* Mei la judecata mâniei Mele, pe cei** ce se bucură de mărimea Mea.”
Un vuiet se aude pe munți, ca vuietul de popor mult; se aude o zarvă de împărății, de neamuri adunate. Domnul oștirilor Își cercetează oastea care va da lupta.
Ei vin dintr-o țară depărtată, de la marginea cerurilor: Domnul și uneltele mâniei Lui vor nimici tot pământul.
Căci stelele cerurilor și Orionul nu vor mai străluci; soarele se va întuneca* la răsăritul lui și luna nu va mai lumina.
Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat și mai scumpi decât aurul din Ofir.
Pentru* aceasta voi clătina cerurile, și pământul se va zgudui din temelia lui, de mânia Domnului oștirilor, în ziua** mâniei Lui aprinse.
Toți cei ce vor fi prinși vor fi străpunși și toți cei ce vor fi apucați vor cădea uciși de sabie.
Iată*, ațâț împotriva lor pe mezi, care nu se uită la argint și nu poftesc aurul.
Cu arcurile lor vor doborî pe tineri și vor fi fără milă pentru rodul pântecelor: ochiul lor nu va cruța pe copii.
Și astfel*, Babilonul, podoaba împăraților, falnica mândrie a caldeenilor, va fi ca Sodoma** și Gomora, pe care le-a nimicit Dumnezeu.
El nu va mai fi locuit*, nu va mai fi niciodată popor în el. Arabul nu-și va mai întinde cortul acolo și păstorii nu-și vor mai țărcui turmele acolo,
ci* fiarele pustiei își vor face culcușul acolo, bufnițele îi vor umple casele, struții vor locui acolo și stafiile se vor juca acolo.