În vremea^* aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Pune-ţi în rânduială^** casa, căci vei muri şi nu vei mai trăi.’”

Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune:

„Doamne, adu-Ţi aminte^* că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi inimă curată şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi.

Atunci Cuvântul Domnului a vorbit lui Isaia astfel:

„Du-te şi spune lui Ezechia: ‘Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul tatălui tău David: «Am auzit rugăciunea ta şi am văzut lacrimile tale. Iată că voi mai adăuga încă cincisprezece ani la zilele vieţii tale.

Te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei; voi ocroti^* cetatea aceasta.»

Şi iată semnul^* din partea Domnului după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit:

«Voi întoarce înapoi cu zece trepte umbra treptelor cu care s-a coborât soarele pe cadranul lui Ahaz.»’” Şi soarele s-a dat înapoi cu zece trepte de pe treptele pe care se coborâse.

Cântarea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, cu prilejul bolii şi însănătoşirii lui.

„Ziceam: ‘În cei mai buni ani ai vieţii mele trebuie să mă duc la porţile Locuinţei morţilor! Sunt pedepsit cu pierderea celorlalţi ani ai mei care-mi mai rămân!’

Ziceam: ‘Nu voi mai vedea pe Domnul, pe Domnul, în^* pământul celor vii; nu voi mai vedea pe niciun om în Locuinţa morţilor!

Locuinţa^* mea este luată şi mutată de la mine, ca o colibă de păstori. Îmi simt firul vieţii tăiat ca de un ţesător, care m-ar rupe din ţesătura lui. Până diseară îmi vei pune capăt.

Am strigat până dimineaţa; ca un leu îmi zdrobise toate oasele! Până diseară îmi vei pune capăt.

Ciripeam ca o rândunică, croncăneam ca un cocor şi gemeam^* ca o porumbiţă. Ochii-mi priveau topiţi spre cer: «Doamne, sunt în necaz, ajută-mă!»’

Ce să mai spun? El mi-a răspuns şi m-a ascultat. Acum voi umbla smerit până la capătul anilor mei, după ce^* am fost întristat astfel.

Doamne, prin îndurarea Ta se bucură omul de viaţă, prin ea mai am şi eu suflare, căci Tu mă faci sănătos şi îmi dai iarăşi viaţa.

Iată, chiar suferinţele mele erau spre mântuirea mea; Tu ai găsit plăcere să-mi scoţi sufletul din groapa putrezirii. Căci ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele!

Căci nu Locuinţa morţilor Te laudă, nu moartea Te măreşte şi cei^* ce s-au coborât în groapă nu mai nădăjduiesc în credincioşia Ta.

Ci cel viu, da, cel viu Te laudă, ca mine astăzi. Tatăl^* face cunoscută copiilor săi credincioşia Ta.

Domnul m-a mântuit! De aceea, în toate zilele vieţii noastre, vom suna din coardele instrumentelor noastre în Casa Domnului.”

Isaia zisese^*: „Să se aducă o turtă de smochine şi s-o întindă peste bubă şi Ezechia va trăi.”

Şi Ezechia zisese^*: „După ce semn voi cunoaşte că mă voi sui la Casa Domnului?”