Israel să se încreadă în Domnul
El îi urmărește, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui.
Ostroavele văd lucrul acesta și se tem, capetele pământului tremură: se apropie și vin.
Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales*, sămânța lui Avraam, prietenul** Meu,
tu, pe care te-am luat de la marginile pământului și pe care te-am chemat dintr-o țară depărtată, căruia ți-am zis: ‘Tu ești robul Meu, te aleg și nu te lepăd’,
nu* te teme, căci** Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.
Iată, înfruntați și acoperiți de rușine* vor fi toți cei ce sunt mâniați pe tine; vor fi nimiciți și vor pieri cei ce ți se împotrivesc.
Îi vei căuta, și nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciți, vor fi pierduți cei ce se războiau cu tine.
Iată, te fac* o sanie ascuțită, nouă de tot, cu mulți dinți; vei zdrobi, vei sfărâma munții și vei face dealurile ca pleava.
Cei nenorociți și cei lipsiți caută apă și nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.
Voi face să izvorască râuri* pe dealuri și izvoare în mijlocul văilor; voi preface pustia** în iaz și pământul uscat în șuvoaie de ape;
ca* să vadă cu toții și să știe, să priceapă și să înțeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri și Sfântul lui Israel le-a zidit.
Apărați-vă pricina”, zice Domnul, „arătați-vă dovezile cele mai tari”, zice Împăratul lui Iacov.
Spuneți-ne* ce se va întâmpla mai târziu, ca să știm că sunteți dumnezei, faceți** măcar ceva bun sau rău, ca să vedem și să privim cu toții.
Căci* Mă uit, și nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească și care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.
Iată* că toți sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!