până la bătrânețea voastră Eu* voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi** sprijini. V-am purtat și tot vreau să vă mai port, să vă sprijin și să vă mântuiesc.
Cu* cine Mă veți pune alături, ca să Mă asemănați? Cu cine Mă veți asemăna și Mă veți potrivi?
Aduceți-vă* aminte de cele petrecute în vremurile străbune, căci Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul**, Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine.
Eu* am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: ‘Hotărârile** Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.’
Eu chem de la* răsărit o pasăre de pradă, dintr-o țară depărtată, un om ca să împlinească planurile** Mele: da, Eu am† spus și Eu voi împlini; Eu am plănuit și Eu voi înfăptui.