O, de ai despica^* cerurile și Te-ai coborî, s-ar topi munții^** înaintea Ta,

ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ți-ar cunoaște atunci vrăjmașii Numele și ar tremura neamurile înaintea Ta!

Când ai făcut^* minuni la care nu ne așteptam, Te-ai coborât, și munții s-au zguduit înaintea Ta,

cum niciodată^* nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se și cum nici n-a văzut vreodată ochiul așa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.

Tu ieși înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea^*, celor ce umblă în căile Tale și își aduc aminte^** de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am^† păcătuit. Vom suferi noi veșnic sau putem fi mântuiți?

Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune^* sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți^** ca o frunză și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Nu este nimeni^* care să cheme Numele Tău sau care să se trezească și să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Fața Ta și ne lași să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.

Dar^*, Doamne, Tu ești Tatăl nostru; noi suntem lutul și Tu, olarul^**, care ne-ai întocmit: suntem cu toții lucrarea^† mâinilor Tale.

Nu Te mânia^* prea mult, Doamne, și nu-Ți aduce aminte în veci de nelegiuire! Privește dar spre noi, căci toți suntem^** poporul Tău!

Cetățile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul^*, o pustietate!

Casa noastră^* cea sfântă și slăvită, în care părinții noștri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor și tot ce aveam mai scump^** a fost pustiit.

După toate acestea, Te vei opri^* Tu, Doamne? Vei tăcea^** Tu oare și ne vei întrista nespus de mult?