O, de ai despica^* cerurile şi Te-ai coborî, s-ar topi munţii^** înaintea Ta,

ca de un foc care aprinde vreascurile, ca de un foc care face apa să dea în clocot! Ţi-ar cunoaşte atunci vrăjmaşii Numele şi ar tremura neamurile înaintea Ta!

Când ai făcut^* minuni la care nu ne aşteptam, Te-ai coborât, şi munţii s-au zguduit înaintea Ta,

cum niciodată^* nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El.

Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea^*, celor ce umblă în căile Tale şi îşi aduc aminte^** de Tine. Dar Te-ai mâniat pentru că am^† păcătuit. Vom suferi noi veşnic sau putem fi mântuiţi?

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi şi toate faptele noastre bune^* sunt ca o haină mânjită. Toţi suntem ofiliţi^** ca o frunză şi nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.

Nu este nimeni^* care să cheme Numele Tău sau care să se trezească şi să se alipească de Tine, de aceea ne-ai ascuns Faţa Ta şi ne laşi să pierim din pricina nelegiuirilor noastre.

Dar^*, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi suntem lutul şi Tu, olarul^**, care ne-ai întocmit: suntem cu toţii lucrarea^† mâinilor Tale.

Nu Te mânia^* prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte dar spre noi, căci toţi suntem^** poporul Tău!

Cetăţile Tale cele sfinte sunt pustii; Sionul este pustiu, Ierusalimul^*, o pustietate!

Casa noastră^* cea sfântă şi slăvită, în care părinţii noştri cântau laudele Tale, a ajuns pradă flăcărilor şi tot ce aveam mai scump^** a fost pustiit.

După toate acestea, Te vei opri^* Tu, Doamne? Vei tăcea^** Tu oare şi ne vei întrista nespus de mult?