17/21
Text:

Mica

1

Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.

2

El a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de sicli de argint care ţi s-au luat şi pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mâinile mele, eu îl luasem.” Şi mama sa a zis: „Binecuvântat* să fie fiul meu de Domnul!”

3

El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută de sicli de argint; şi mama sa a zis: „Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac* cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi, astfel, ţi-l voi da înapoi.”

4

El a dat argintul înapoi mamei sale. Mama sa a luat* două sute de sicli de argint şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.

5

Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod* şi terafimi** şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.

6

În vremea aceea*, nu era împărat în Israel. Fiecare** făcea ce-i plăcea.

7

Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era levit şi locuia pentru o vreme acolo.

8

Omul acesta a plecat din cetatea* Betleemul lui Iuda să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmându-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim, la casa lui Mica.

9

Mica i-a zis: „De unde vii?” El i-a răspuns: „Eu sunt levit din Betleemul lui Iuda şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.”

10

Mica i-a zis: „Rămâi la mine; tu să-mi* fii tată** şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie şi mijloace de trai.”

11

Şi levitul a intrat la el. S-a hotărât astfel să rămână la omul acesta, care a privit pe tânăr ca pe unul din fiii lui.

12

Mica a sfinţit* pe levit, şi tânărul acesta i-a slujit ca** preot şi a locuit în casa lui.

13

Şi Mica a zis: „Acum ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe levitul acesta.”

Capitol 17 din 21
Folosește săgețile ← → pentru navigare