Isus a^* început pe urmă să le vorbească în pilde. „Un om a sădit o vie. A împrejmuit-o cu un gard, a săpat un teasc în ea şi a zidit un turn, apoi a arendat-o unor vieri şi a plecat din ţară.

La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob ca să ia de la ei din roadele viei.

Vierii au pus mâna pe el, l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

A trimis iarăşi la ei un alt rob; ei l-au rănit la cap şi l-au batjocorit.

A mai trimis un altul, pe care l-au omorât, apoi a trimis mulţi alţii, dintre care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât.

Mai avea un singur fiu preaiubit; la urmă, l-a trimis şi pe el la ei. ‘Vor primi cu cinste pe fiul meu’, zicea el.

Dar vierii aceia au zis între ei: ‘Iată moştenitorul, veniţi să-l omorâm, şi moştenirea va fi a noastră.’

Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi i-au aruncat trupul afară din vie.

Acum ce va face stăpânul viei? Va veni, va nimici pe vierii aceia şi via o va da altora.

Oare n-aţi citit locul acesta din Scriptură: ‘Piatra^* pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului;

Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri’?”

Ei^* căutau să-L prindă, dar se temeau de norod. Pricepuseră că împotriva lor spusese Isus pilda aceasta. Şi L-au lăsat şi au plecat.

Apoi^* au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodieni ca să-L prindă cu vorba.

Aceştia au venit şi I-au zis: „Învăţătorule, ştim că spui adevărul şi nu-Ţi pasă de nimeni, căci nu cauţi la faţa oamenilor şi înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?

Să plătim sau să nu plătim?” Isus le-a cunoscut făţărnicia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Aduceţi-Mi un ban ca să-l văd.”

I-au adus un ban, şi Isus i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el, ale cui sunt?” „Ale Cezarului”, I-au răspuns ei.

Atunci, Isus le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Şi se mirau foarte mult de El.

Saducheii^*, care^** zic că nu este înviere, au venit la Isus şi I-au pus următoarea întrebare:

„Învăţătorule, iată ce ne-a scris Moise^*: ‘Dacă moare fratele cuiva şi-i rămâne nevasta fără să aibă copii, fratele său să ia pe nevasta lui şi să ridice urmaş fratelui său.’

Erau dar şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit fără să lase urmaş.

Al doilea a luat de nevastă pe văduvă şi a murit fără să lase urmaş. Tot aşa şi al treilea.

Şi niciunul din cei şapte n-a lăsat urmaş. După ei toţi, a murit şi femeia.

La înviere, nevasta căruia dintre ei va fi ea? Căci toţi şapte au avut-o de nevastă.”

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Oare nu vă rătăciţi voi din pricină că nu pricepeţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor^* fi ca îngerii în ceruri.

În ceea ce priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit în cartea lui Moise, în locul unde se vorbeşte despre Rug, ce i-a spus Dumnezeu când a zis: ‘Eu^* sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’?

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii. Tare vă mai rătăciţi!”

Unul^* din cărturari, care-i auzise vorbind, fiindcă ştia că Isus răspunsese bine saducheilor, a venit la El şi L-a întrebat: „Care este cea dintâi dintre toate poruncile?”

Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: ‘Ascultă^* , Israele! Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn’

şi ‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta.’ Iată porunca dintâi.

Iar a doua este următoarea: ‘Să^* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că^* nu este altul afară de El

şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine este^* mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât toate jertfele.”

Isus a văzut că a răspuns cu pricepere şi i-a zis: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu.” Şi^* nimeni nu îndrăznea să-I mai pună întrebări.

Pe când^* învăţa pe norod în Templu, Isus a zis: „Cum zic cărturarii că Hristosul este fiul lui David?

Însuşi David, fiind insuflat de^* Duhul Sfânt, a zis: ‘Domnul a zis^** Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale.»’

Deci chiar David Îl numeşte Domn; atunci cum este El fiul lui?” Şi gloata cea mare Îl asculta cu plăcere.

În învăţătura pe care le-o dădea, Isus le^* zicea: „Păziţi-vă^** de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi şi să le facă^† lumea plecăciuni prin pieţe.

Ei umblă după scaunele dintâi în sinagogi şi după locurile dintâi la ospeţe;

casele văduvelor le mănâncă^* şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. O mai mare osândă va veni peste ei.”

Isus^* şedea jos în faţa vistieriei Templului şi Se uita cum arunca norodul bani în^** vistierie. Mulţi, care erau bogaţi, aruncau mult.

A venit şi o văduvă săracă şi a aruncat doi bănuţi, care fac un gologan.

Atunci, Isus a chemat pe ucenicii Săi şi le-a zis: „Adevărat vă spun că această^* văduvă săracă a dat mai mult decât toţi cei ce au aruncat în vistierie,

căci toţi ceilalţi au aruncat din prisosul lor, dar ea, din sărăcia ei, a aruncat tot^* ce avea, tot ce-i mai rămăsese ca să trăiască.”