Isus a^* luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde. Şi a zis:

„Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său.

A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă, dar ei n-au vrut să vină.

A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: ‘Spuneţi celor poftiţi: «Iată că am gătit ospăţul meu; juncii şi vitele mele cele îngrăşate au fost tăiate; toate sunt gata, veniţi la nuntă.»’

Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat: unul la holda lui şi altul la negustoria lui.

Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât.

Când a auzit, împăratul s-a mâniat, a trimis oştile^* sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea.

Atunci a zis robilor săi: ‘Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici^* de ea.

Duceţi-vă dar la răspântiile drumurilor şi chemaţi la nuntă pe toţi aceia pe care-i veţi găsi.’

Robii au ieşit la răspântii, au^* strâns pe toţi pe care i-au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi.

Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii şi a zărit acolo pe un om care^* nu era îmbrăcat în haina de nuntă.

‘Prietene’, i-a zis el, ‘cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?’ Omul acela a amuţit.

Atunci, împăratul a zis slujitorilor săi: ‘Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în^* întunericul de afară; acolo vor fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.

Căci^* mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.’”

Atunci^*, fariseii s-au dus şi s-au sfătuit cum să prindă pe Isus cu vorba.

Au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii, care I-au zis: „Învăţătorule, ştim că eşti adevărat şi că înveţi pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, fără să-Ţi pese de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.

Spune-ne dar, ce crezi? Se cade să plătim bir Cezarului sau nu?”

Isus, care le cunoştea vicleşugul, a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?

Arătaţi-Mi banul birului.” Şi ei I-au adus un ban.

El i-a întrebat: „Chipul acesta şi slovele scrise pe el ale cui sunt?”

„Ale Cezarului”, I-au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Daţi^* dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!”

Miraţi de cuvintele acestea, ei L-au lăsat şi au plecat.

În aceeaşi^* zi, au venit la Isus saducheii, care^** zic că nu este înviere. Ei I-au pus următoarea întrebare:

„Învăţătorule, Moise^* a zis: ‘Dacă moare cineva fără să aibă copii, fratele lui să ia pe nevasta fratelui său şi să-i ridice urmaş.’

Erau dar la noi şapte fraţi. Cel dintâi s-a însurat şi a murit şi, fiindcă n-avea copii, a lăsat fratelui său pe nevasta lui.

Tot aşa şi al doilea, şi al treilea, până la al şaptelea.

La urmă, după ei toţi, a murit şi femeia.

La înviere, nevasta căruia din cei şapte va fi ea? Fiindcă toţi au avut-o de nevastă.”

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi^* nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.

Căci, la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi^* ca îngerii lui Dumnezeu în cer.

Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:

‘Eu^* sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov’? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”

Noroadele care ascultau au^* rămas uimite de învăţătura lui Isus.

Când^* au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc.

Şi unul din ei, un învăţător al Legii^*, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare:

„Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”

Isus i-a răspuns: „‘Să^* iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’

Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.

Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să^* iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’

În aceste^* două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.”

Pe^* când erau strânşi la un loc fariseii, Isus i-a întrebat:

„Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” „Al lui David”, I-au răspuns ei.

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:

‘Domnul^* a zis Domnului Meu: «Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale»’?

Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”

Nimeni^* nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a^** îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.